| |
|
| |
ţi-ai pus faţa în palme
doar noaptea de caisă tulbure
îţi curgea în plete într-un geamăt rănit de fiară
ţi-a părut rău să te ridici atunci
să îmi mângâi
existenţa
doar gândul care-ţi pendula între două lumi
ca un lupus cu ochii înlăcrimaţi
de gustul propriului sânge
râvnea spaţiul
dintre cei
doi sâni
ai mei
ridică-te până ce din caisul nopţii va
curge lumina spre stele
mi-ai spus
eu credeam numai în melcul fără ochi
care întrecea în înţelepciune
iepurele cu pălărie
din povestea
Alicei
şi am uitat de lumea mea
în care minunile înotau în timp contra flux.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| anna -
2007-02-01 |
am remarcat puterea de inventie metaforica, versul nu se limiteaza la o ipostaza, imaginatia aduce
un plus de policronie, ai un vers luminos, bogat;
mi-a placut aceasta "noapte de caisa tulbure", "gandul penduland intre doua lumi", "minunile inotand impotriva fluxului timpului" ca de altfel intreg poemul.
la primul vers din strofa a treia, cred ca lipseste un cuvintel... (ce?)
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com