Iulia Baciu -- Dincolo -- poezie

I.

te-ai prefăcut mort buzele ţi le simţeam reci
aş fi vrut să mă înveţi
să-mi scriu poemele cu graffitti pe cer
şi să îmi cobor
norii coloraţi aşa în rotocoale de fum
din pipa romanescă a păcii
până pe acoperişul universului nostru de noi
de tu mort şi eu vie de noi înjumătăţiţi.

II.

unde? unde? îmi strigau norii eu îi adunam ghem
să-l ducem să-l ducem îmi tremura gândul şi
te-am ridicat de umeri te-am pus
în coasta mea acolo lângă vertebrele
ce se joacă deseori de-a coloana infinitului din Târgu Jiu

norii-mi toţi îmi stăteau roz la subsuoară şi
am plutit cu tine până la casa sfinţilor de acolo din cer

mi-au spus norii
să le dau sfinţilor pace sunt toţi
însetaţi de apa de jos
era frig şi noaptea îmi era cârcel la picior

III.

te-ai trezit cu luna în braţe eu
îţi mângâiam o şuviţă rebelă
mult ai murit îţi şopteam
şi apoi
ne-am cuprins în visul morţii îmbrăţişaţi.