Marlena Braester -- Absens - alfabet poetic (3) -- poezie

K

miez de noapte
- sens inversat -
de-abia are timp să se întoarcă
cu spatele la oglindă, să traverseze
spaţiul care îl separă de oglindă.
Îşi trece mâna peste faţă,
acoperind jumătate din ea:
jumătate mână, jumătate chip.
Ceea ce chipul îi spune devine tot mai tăios
- lipsit de privire –
prin culoarele visului,
traversând sensuri şi absenţe de
sensuri, deschizând uşi, închizându-le
una după alta
- se duce -

L

Strigăt: strigăte în strigăt în strigăt
devenit atât de înalt - transparent
încât în el mijesc zorii.
El pleacă. Încontinuu. Imobil,
ore întregi.
În spatele lui, noaptea muşcă
până în depărtare.
Palidă plecare
- răsturnată – traversând bruma.
Drum vitros care va dizolva
imaginile
va împrăştia semnele
va dezgândi cuvintele
va de-scrie poemul
va desciti sensul
ab-sens.

M

Dimineaţă se trezesc, unul câte unul, ritmuri.
Fiecare ritm se priveşte în oglindă
spasmodic.
Noaptea i se retrage în ridurile chipului.
Doar linia albă – conturul buzelor – încercuieşte
cuvintele.
În soare – chip de umbră.
La umbra chipului scriu – venind dinspre orizont.
Care e cuvântul acela
care descrie
orizontul nopţii -

N

Deplasând o tăcere
şi încă o tăcere – cuvintele-i devin sinuoase.
Literele se distanţează
literă
literă
- albul paginii le orbeşte -
lumina îşi schimbă unghiul.
O nouă plecare. Priveşte: nu e o privire
ci golul unei priviri.
În lumina instabilă,
nici cuvintele
nu mai sunt
aceleaşi.
Maree – iar şi iar.

O

În jurul buzelor aceeaşi linie albă –
abia vizibilă – cerc ce se închide
tot mai mult.
Timpul îi traversează trupul.
Corpul doare în afară
şi tace în cuvinte. Ştergând
sensuri, până la ultimul.
Fără trup
nu rămân decât semne.
Afară – o voce
mai multe voci
voci în voce
voce înăuntru
voce afară

Va urma...