| |
|
| |
cine e aproapele, cine e departele?
lumea-un canton părăsit
ca într-un cuibar mă învelesc cu paie
udă de ploaie şi nu mai ştiu
de ce bunicul a îndurat atâta frig
şi umilinţe în urali
cine e aproapele, cine e departele?
se întrebau unii pe alţii
ghemuiţi în sicriele de lemn
făceau focul din iasca palmei
şi ceaiul din sudoarea inimii
şi nu mai întrebau
de ce
după ce au deschis porţile lagărului
prizonierii au plecat convoaie lungi spre casă
cortegii funerare
caşa şi pe maşa le-au lăsat la gară
au luat trenul ca o raniţă în spate
trecutul greu ca o bârnă
kyдŕ?
acasă
vedeau din vagon fete cu pestelci silinii
şi coade blonde făcându-le cu mâna
vacile ridicau nedumerite ochii căprii
la şarpele de fier
bunicul avea un samovar înăuntru
rece deşi toată ziua bea ceai
simţea metalul pe sub piele
la legătura dintre trahee şi plămâni
se plângea de întuneric
zilele treceau ca o perie aspră
zgâriat a ajuns la poartă
bunica
cu ochii ei prea negri
a fugit în grădină
apoi la poartă
iar în grădină
iar la poartă
stăi! a oprit-o el luând-o în braţe
în samovar s-a aprins o lumină aburind
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
koga ion -
2007-01-23  |
când acasă înseamnă "lumina polară"
fiecare împătimit este un rege şi, precum un rege deposedat, se poate autoîncuraja în singurătatea şi ostilitatea exilului exclamând: "natura sunt eu!"
iată-ne, prin urmare, ca nişte şcolari uimiţi, aşezaţi în primele rânduri ale unui matineu unde vizionăm un film care atribuie universalităţii particularităţi ale toposului şi dimensiunii copleşitoare specifice pustietăţii ruseşti.
exteriorul pare să anuleze exteriorului orice temporalitate, suntem într-un autentic "vid istoric", în care protagoniştilor (acelora care au scăpat cu viaţă) ciclul care tocmai se încheie le-a anulat orice cardinalitate, iar ciclul care tocmai începe este încă lipsit de o punte de legătură, de o stea polară prin raportare la care omul, această fiinţă neputincioasă şi debusolată atunci când nu ţine în mână o armă, să îşi găsească locul în lumea în care trăieşte.
şi, totuşi, în această feneomenologie primordială, ceva închis în caldul nestins al inimii se mai poate parcurge"trecutul greu ca o bârnă/ kyдŕ?/ acasă".
cu drag,
Vasile Munteanu
|
| queen margot -
2007-02-06 |
mulţumesc vasile, pentru lectură şi aprecieri. te mai aştept. katya
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com