| |
|
| |
mă joc cu ziua-n tāmple şi mă doare
splendoarea unei vini ce mai suport
trudirea gāndului dispus să-mi care
cuvintele prin aer fără sort
mă joc cu-aiurea vrānd mireanul
străzilor cu ştrengării naive
lāngă fecioare străbătānd aleanul
credinţelor īn dragosti posesive
mă joc cu dumnezeu că nu mai pot
să lupt c-o lume care şi-a propus
virtuţi să preţuiască-n aristot
lāngă noi vicii ce s-au recompus
mă joc cu toate şi omit furtuna
ce mi-ar reduce iubirile la una
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
cailean -
2007-01-20  |
Ce este mai uman decāt a rāde? Aţi văzut vreodată o maimuţă cel puţin zāmbind?
Ludicul este aici modalitatea de supravieţuire atunci cānd "mă doare", cānd vina se drapează īn splendoare (īşi ia ironic acest apelativ, pentru a putea fi īnţeleasă, digerată, apoi depăşită cu necesitate), cānd gāndul abia mai suportă cuvāntul din aer.
Naivitatea străzii e sugerată din nou de o ironie: "mireanul", dar şi de un plural drăgălaş: "dragosti". Īţi vine să zāmbeşti. Nu există niciodată mai multe dragosti, ci īntotdeauna doar una singură (cum vom vedea şi la final).
Cānd lupta cu lumea devine imposibilă, penru că ea īnalţă lāngă Aristot mereu noi şi noi vicii, ce rămāne "jucăuşului" decāt joaca "cu Dumnezeu". Aproape că laşi furtuna deoparte, de ce să le reducă ea pe toate la una? Sunt pe lume oameni care rād. (Ce bine!) Dar mai sunt şi oameni care rād de cei ce rād.
Peniţă pentru "splendida" si "naiva" "descoperire a omului nou": homo ludens; şi pentru celălalt din spatele lui: homo ludens ludens.
|
| ceni -
2007-01-21 |
multumesc, cailean, pentru comentariu si penita incurajatoare. cu un zambet simian a la "tata Darwin", pot spune ca mi se mai edulcoreaza "nimicnicia" prin scriitura...
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com