florin caragiu -- Undeva ameţitor de aproape -- poezie

Aranca - 2007-01-19

bine ai venit Florin Caragiu!
o bucată desprinsă din umbră se va auri, in timp, dinspre tine.

teotim - 2007-01-19

Mulţumesc, Marina, de primirea caldă. Mă bucur să întâlnesc aici prieteni vechi şi noi în ale versului.

anna - 2007-01-20

un titlu „ametitor” de frumos ca si intreg poemul de altfel, cuvintele tale sunt lucrate cu migala
unui mester aurar .
bun venit pe site!

teotim - 2007-01-20

Bine v-am găsit, mulţumesc de încurajare, mă bucur că ţi-a plăcut.

cailean - 2007-01-20 Penita

Spărgând toate tiparele, chiar şi pe cele în care el însuşi a scris până acum, Florin Caragiu intră pe Hermeneia "ameţitor de aproape".

Începe cu o definiţie, care conturează orizontul unei priviri evanescente: O bucată ... este ceva... peste care ... unde ce se întâmplă... Orice torni în această formă ultra-carteziană se va supune celei mai severe rigori ştiinţifice. Se supune însă? Aceasta e întrebarea.

Florin Caragiu ne "împinge" să vedem mai departe de zid, mai departe de definiţie. "Umbră", "piatră neatinsă", "aripi răsfoite" (frumos!), "se pierd", "cânt înfipt" nu se mai supun însă nici unei rigori, ci deschid, cum am spus, orizontul unei priviri ce-ndeamnă spre altceva. Strofa a doua amplifică mesajul iniţial. "Moartea din palme", atât de apropiată, "limpede", nu sperie, nu înfricoşează. De ce? "Ameţitor de aproape / flutură un cuvânt neînceput". Nu e un cuvânt oarecare, cuvântul obişnuit odată rostit e gata sfârşit. Noi nu, noi avem un cuvânt încă neînceput, care abia urmeză să se rostească. Care este deja şi nu încă.

Strofa a treia cu acel răsuflet, cu suflul care "încreţeşte marmura", care topeşte piatra, e o suflare ca de foc ce acompaniază cuvântul care (câtă expresivitate!) "se ascute de răni". Acest cuvânt ameţitor de aproape, acest cuvânt încă nerostit, adică mereu nou, mereu gata să înceapă şi să se înceapă, "creşte-n noi ca un tăiş". Neînceput - se ascute, crescând - devine aurit. Nu el se aureşte pe sine, noi îl aurim. Cu genunchii ostenelilor noastre.

Peniţă pentru forţa de sugestie, pentru expresiile rarisime şi originale pe care le-am amintit.

teotim - 2007-01-20

Mulţumesc, Călin, pentru comentariul creativ, bogat în legături şi desluşiri atente, aurit de o înţelegere adâncă asupra stărilor-limită pe care acest text le evocă, trecerea ta mă onorează.

elian - 2007-01-21 Penita

scriitura lui Florin Caragiu poartă nuanţări mistice cu largi deschideri spre cititor, referindu-mă strict la textul de aici nu vreau decât să observ imagistica bogată, construcţia puternică, aureolările discrete ale tonului, o poezie pictural stilistică, versul nu e arid, are viaţă interioară şi se deschide fără stridenţe gratuite,

acestea fiind spuse, îţi las aici un semn al încrederii pe care eu, dana banu, o am în poezia ta, eşti un poet ce merită citit cu atenţie

sunt bucuroasă şi onorată să îmi pot posta textele alături de un autor ca tine

bine ai venit

Profetul - 2007-01-21

parerea mea este ca textul este mediocru dar n-as vrea sa te descurajeze asta.
uite, de exemplu:
"e piatra neatinsă de mâini
peste care vulturii îşi răsfoiesc aripile,
aici se pierd urmele ţăruşilor
în care ne-am înfipt cântul. "
- daca piatra aceea e "neatinsa de miini" cum e posibil sa mai poata purta "urmele ţăruşilor"? Chiar daca se vrea metafora, suna contradictoriu. Tarusii sau implintarea lor (chiar daca ideea e a cintului, etc) implica o munca manuala si deci nu cred ca se potriveste

strofa a doua mi se pare doar o zicere frumoasa dar mie mi-a scapat sugestia

ce inseamna cuvintul "rasufletul"? ca eu n-am mai auzit de el.
cum se poate "ascuti" (operatiune dura) cuvintul de "rani"? chiar daca se vrea o metafora, suna interesant dar nepotrivit.
expresia "a auri cu genunchii" poate o fi interesanta dar e abrupt-incomoda si nu-tocmai-poetica (parerea mea) in final

teotim - 2007-01-21

Dana, mulţumesc mult de vizită şi semnul de încurajare pentru această încercare poetică.
Eu sunt onorat de trecerea ta pe la mine.

Virgil: ideea e că ţăruşii cu pricina nu sunt înfipţi în piatră, ci tocmai că în pragul acestei pietre se pierd urmele lor... în fine, nici versul nu e extrem de explicativ. Răsufletul e un cuvânt e drept mai puţin folosit, dar prezent în DEX, aşa că nu insist. Despre restul, nu am ce să spun, mi se pare chestie de gust şi nu vreau să te contrazic. Mulţumesc mult de trecere, am nevoie de cât mai multe buşituri, sunt un real ajutor.