silea camelia -- un val răbdător? -- poezie

o priveam nenăscut
cum îşi cernea cu răbdare nisipul
şi cum fiecărui fir îi dădea strălucire
aşezându-l apoi atent pe fiecare la locul lui
nu înţelegeam la ce bun atâta migală
atâta timp pierdut pe acel ţărm
ca să şlefuieşti acele fire de nisip
care le urmă-ţi vor fi universul
într-o zi privii spre castelele terminate
foarte frumos decorate cu multe scoici
pescuite cu trudă dimineaţa devreme
şi totuşi le mai lipsea ceva

şi într-un exces de zel abia născut
am pornit hotărât spre ţărm nimicind totul
eram cel mai puternic val

am făcut linişte pe ţărm pentru mulţi ani
până când într-o zi am revăzut-o
era acolo şlefuind din nou cu migală
aceleaşi fire de nisip sau altele
(nici nu mai ştiu ce importanţă avea)
fusese linişte prea mult timp
nu se mai auzise nimic de ea

şi ce-i venise acum să se apuce din nou de construit
nu ştia doar că sunt efemere castelele de nisip
şi că furtuni pândeau din adânc
n-o mai înţelegeam dar privind-o
am lăsat-o să cearnă din nou

fiecare nisip e-un castel dărâmat
cu istoria şi nălucirile sale
cu happy-end-uri sau nu

să văd

eram acum la sfârşit cel mai răbdător val?