Virgil Titarenco -- de ce nu spunem tot... ▒ -- poezie

stefan doru dancus - 2007-01-15 Penita

Un poem curios.
Final ciudat: in una din cartile mele si eu am scris: "ca o poveste spusa unor particule ascultatoare de strontiu".
Nu, nu ne opreste nimeni sa gandim mai repede unul decat altul sau, cu indulgenta - concomitent. E interesant de remarcat faptul ca, citind zilnic ceva din ceea ce scriu contemporanii mei, desopar tot mai ades asemanari surprinzatoare. Nu plagiat, nu furt intelectual! Idei tulburatoare aflate in puterea altor cuvinte, atata tot.
Candva m-am apucat de scrierea unui dictionar al ideilor, al circulatiei lor intr-o forma schimbata. Cu rusine recunosc: nu l-am realizat. Ar fi fost ceva ca si dictionarul de rime al lui Eminescu, actualizat dupa standardele moderne ale poeziei de azi. S-a dus si acest proiect, ca multe altele.
Sa revin: fara nici un fel de lingusire, aveti o penita de aur pentru poem.
Motivatie: poate pentru ca si eu scriu poezie in acest fel (ori stil?), poate pentru ca nici un poet n-are nimic de pierdut in momentul in care societatea il obliga sa devina bogat, ca ea.
Motivatie 2: citind "de ce nu spunem tot" mi-am imaginat ca este recitat de alt poet, Nicoara Mihali, din Maramures. Mi-am luat o sticla de coniac si am scris cele de fata.
Ma voi uita pe google, poate aflu mai multe despre scriitorul Titarenco.
Sa aveti pace, Dancus

Aranca - 2007-01-15

nu spunem tot din simplul fapt ca s-ar goli insusi inefabilul, felia cotidiana de mister.
pentru ca exista un loc in noi, acea camera de umbre ce nu se dezvaluie niciodata fara a fi raniti:
"nu spunem tot pentru că avem atît de des
osînda scrisă pe cruci
pe care nu le-am purtat
niciodata"
nici un om nu e o insula, cum spunea un poem norvegian, dar e perfect adevarat ca:
"nu spunem tot pentru că celălalt e atît de departe
atît de singur
în căuşul cuvîntului împreună"...

koga ion - 2007-01-15 Penita

Tam malum est tacere multum, quam malum est multum loqui.

d.p.d.v. semantic, "expresia" poetică este intraductibilă; în Poezie, sunetul nu sună! este scris şi, de aceea, hârtia (tastatura :) ) îi amortizează rezonanţa, îl resemnifică vizual şi ideatic; de fapt, cel care citeşte este cel-care-se-citeşte (pe sine, se);

iată de ce începutul fiecare zile este un recipient de "zirconiu"; emiterea şi receptarea este o alchimie care necesită vase rezistente la temperaturi înalte, atomo-nucleare, Poetul fiind cel care se scindeasă prin "fisiune estetică" (act artistic) în fragmente având mase de valori comparabile, însă nu identice.

ca (-), personal, aş regândi primele 5 versuri din următoarele motive:
a) ar fi un fel de sacrilegiu; "ar fi un fel" este o alăturare pleonastică; în plus, ceva este sau nu sacrilegiu;
b) "sfâşiere a umbrei" mi se pare o metaforizare desuetă;
c) "până la sânge/până la os" asemnea, îmi pare un organicism şablonard.

cu respect,
Vasile

koga ion - 2007-01-15

erată:
a) emiterea şi receptarea SUNT o alchimie
b) scindeaZă

Profetul - 2007-01-15

multumesc Stefan,
am zimbit. "scriitorul Titarenco" nu exista, nici macar pe Google. Iar zimbesc.
Este un text scris intr-un fel de alte vremuri, asa zice ca e totusi un text "de frontiera" intre doua feluri de a gindi artistic. Uneori imi este dor de naivitatea primului (stil).
Stefan, poate n-ar fi rau sa revezi si reevaluezi ideea dictionarelor si, de ce nu, chiar si pe cea a cognacului. Poate iese ceva.
Oricum eu iti multumesc pentru penita.
Pomenind de Nicoara Mihali din Maramures m-ai facut sa simt o nostalgie pentru acele locuri si oameni pe unde nu am am mai fost de o mie de ani.

Aranca, zimbesc. ..."s-ar goli insusi inefabilul"... iata un citat ce merita sa devina celebru. Totusi ma tot intreb cum s-ar fi spus corect (fiind un substantiv neutru), insusi sau insasi...

Multumesc pentru trecere si pentru apreciere, Vasile.
Evident, textul fiind probabil sub tipar in zilele astea, sint sanse mici sa mai revin asupra lui. Asa cum ii spuneam si lui Stefan, e un text "al unor vremuri". Poate privesc putin nostalgic citindu-l acum.
Expresia "un fel de sacrilegiu" poate forteaza putin sensul dar poate ca in acelasi timp relativizeaza sau evidentiaza relativitatea unui sens care se vrea (in lumea nepoetica) a fi distinct si ferm. La urma urmei ce e sacrilegiul in poezie?
"sfisierea umbrei" cred ca a facut cariera de acuma. Desi tu spui ca e desueta eu nu prea imi amintesc sa o fi intilnit. Exista chiar unii care sustin ca m-ar defini sau mi-ar defini scriitura, sau cel putin o parte din ea.
Sper sa va mai intilnesc pe aici.

Snowdon King - 2007-01-15

o poezie banalizate de expresii uzitate, sabii in ochi, sfisieri de umbre in care autorul arunca cu cuvinte care dau bine la ureche. Nesiguranta este cu atat mai mare cu cat imaginea ochilor se repeta, la ce bun ma intreb sa accentuezi, ba sunt sabii in ochi, ba sunt ochi strapunsi de aschii de sare. Parataxarea a devenit un element ultrafolosit in versificatie, iti dai seama, dimineati de zirconiu cat de bine suna, cat de profund.
Din pacate se cam confunda postmodernismul cu juxtapunerile poetice, si in acest text se vede si mai evident prin ruperea de ritm si idee, de la banal la complex si invers, autorul nu-si gaseste locul, identitatea in cadrul propriului text.
Cam asa vad eu ca poet textul asta al tau, ti-am facut si comentarii pozitive, dar in general iti cauzi cuvintele si vrei sa impresionezi prin cuvinte atent cautate. Nu tine, poate doar pe internet. Poate ca o critica mai dura te mai trezeste la realitate. Apropo, si cauta si tu unele expresii pe google s avezi de cate ori au fost folosite si de cine, vei descoperi cat de original esti.

Profetul - 2007-01-15

bine mai caragea, s-ar putea sa ai si tu dreptate. esti fericit acum?

Younger Sister - 2007-01-16 Penita

nimic nou sub soare, doar modul în care noi ne raportăm la toate cîte sînt
de exemplu, Gabriel Garcia Marquez într-un moment asemănător gestului lui Niobe, lăsa în urmă o scrisoare care a fost difuzată şi pe Internet şi care începea cam aşa:
"Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cîrpă şi mi-ar dărui o bucăţică de viaţă probabil că n-aş spune tot ceea ce gîndesc, însă în mod categoric aş gîndi tot ceea ce zic.
Aş da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică.
Aş dormi mai puţin, dar aş visa mai mult, înţelegînd că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş merge cînd ceilalţi se opresc, m-aş trezi cînd ceilalţi dorm. Aş asculta cînd ceilalţi vorbesc şi cît m-aş bucura de o îngheţată cu ciocolată!
Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucăţică de viaţă, m-aş îmbrăca foarte modest, m-aş întinde la soare, lăsînd la vederea tuturor nu numai corpul, ci şi sufletul.
Doamne Dumnezeul meu dacă aş avea inima, aş grava ura mea peste ghiaţă şi aş aştepta pînă cînd soarele răsare. Aş picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele şi un cîntec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aş oferi-o lui, aş uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul în tandreţea petalelor...
Dumnezeul meu, dacă aş avea o bucăţică de viaţă... N-aş lăsa să treacă nici o zi în care în care să nu le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aş convinge pe fiecare femeie şi pe fiecare bărbat spunîndu-le că sunt favoriţii mei şi aş trăi îndrăgostit de dragoste.
Oamenilor le-aş demonstra cît se înşală crezînd că nu se mai îndrăgostesc cînd îmbătrînesc, neştiind că îmbătrînesc cînd nu se mai îndrăgostesc! Unui copil i-aş da aripi, dar l-aş lăsa să înveţe să zboare singur. Pe bătrîni i-aş învăţa că moartea nu este totuna cu bătrîneţea, ci cu uitarea.
-----------------------------------------------
Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gîndeşti!"----------------------------------------

Pentru mesajul transmis, pentru dimineţile de zirconiu şi în virtutea raportului amintit las această peniţă deşi o peniţă de aur pe un text al poetului Virgil Titarenco pare un fel de un fel de Stradivarius la Stradivarius :).

lucian - 2007-01-16

ideea ce o desprind din poemul tau, directore, este ca suntem slugi, slujitori agreati si supusi, iobagi ai unui pamant numit poezie; pamant al carui rod este patimirea cuvantului spre a culege nemurire.
personal, despre poem, as zice ca poartă pietre grele ce sunt dificile pentru digestia cititorului: sacrilegiul si sigiili intre copadse de alb; sabii in ochii cailor; gâlgâitul sângelui în copite; ochii străpunşi în aşchii de sare, zei nefireşti...
apreciez, insă: osînda scrisă pe cruci/ pe care nu le-am purtat/ niciodata sau căuşul cuvîntului, idei ce dau impresia de intimitate, de uman pur.
e de apreciat, de asemenea, licenţa poetica ce se refera la totalitatea particularităţilor ereditare prezente în nucleul celular: "răsturnare genomică".

cu stimă,

mircea nincu