| |
|
| |
am crescut bunule mă strānge trupul
mi-a rămas mic la mānecile sufletului
uite mi se văd şi bucuriile şi tristeţile
nu e frumos
dimineaţa cānd mergem īnspre soare
īncolonaţi copiii ceilalţi sunt īncălţaţi
mă calcă pe tălpile care-mi răsar albe
din rugăciune afară
hă hă hă uitaţi bă umblă īn sufletul
gol mă ruşinez şi mă acopăr cu nămol
e cald e moale e bine şi nici scuipatul
lor nu se lipeşte de mine
ce să fac taică-mare de suntem pārliţi
īmi zice cu vānt īn ochi privind departe
e lumea rea dar mai rea dacă n-ai carte
şi nici sufletul rău
şi mă īnvaţă să trag de piele că se īntinde
prin pori mi se revarsă porumbeii-cuvinte
el īşi astupă urechile să nu audă cu palma
era bine zice cānd trăia mama
te legăna şi cānd era s-adormi mereu zicea:
nu uita cānd tu te culci munţii dorm pe ape
adānci cu fruntea-n nori
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| anna -
2007-01-06 |
in picatura de suflet neatinsa de gerul vremii, numai mama stie sa-si face loc,
are mereu miros de paine calda si nemarginire ...
foarte frumoase versuri vasile, a coborat lumina din sfinti in inima mea,
mi-a colorat frigul din oase in culoarea aducerilor aminte...
multumesc de lectura!
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com