| |
|
| |
simt cum noaptea mă aşteaptă
dincolo de această lumânare care pâlpâie
umbrele cu mine se joacă ne imităm mişcările
iau naştere tot felul de închipuiri pe pereţi
întunericul muşcă pofticios din negrul ochilor mei
în fiecare respiraţie este sculptat un înger
sunt obosită visez capul îmi cade putrezit la picioare
mâinile încep să-mi fie crepusculare
inima-mi bate mai tare în tâmple
amintirile se derulează cu repeziciune
ca un film horror revăzut în surdină
moartea un mare semn de întrebare
cu punctul în ghilotină şi un bastonaş
îngropat în retină
toate speranţele sunt impare
păşesc într-un tunel şi deodată
inima încetează să-mi bată
la capăt lumină
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
Snowdon King -
2007-01-04  |
Merg şi eu pe străzile tale, noctambul, poate cândva degetele mele te vor atinge. Sper ca amintirile tale nu vor rămâne impare. Excelent jocul de lumini şi umbre pe pereţi, o imagine clară a singurătăţii, a închipuirilor. Poezia are şi un uşor damf macabru, un dulce remember Poe, întâlnit la încă o poezie a ta. Dar întunericul muşcă pofticios din negrul ochilor tăi şi moartea îţi ghilotinează semnele de întrebare. La capăt lumină.
|
| bakemono_ella -
2007-01-08 |
multumesc pt vizita , luminitza mea de la capatul tunelului.
|
| lucian -
2007-01-09 |
un poem ce curge mai repede decât timpul. probabil viteza face ca el să piardă ceva din calitate.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com