| |
|
| |
cum ochii se strâng ca două găuri
întins deasupra lor plutesc, iată, plutesc ca o mamă din
aur înfăşată între două galaxii mari albicioase
cum faţa se topeşte în unghiul moale şi dulce al pleoapelor lui
dumnezeu doarme cu mine sub cap
cum ochii se strâng nu ştiu
gurile fiarei
şi trupul tău învelit în foiţă de aur curge în
gura mea şi gura mea e marginea lumii un
întors şi un greu
cuţit care taie în felii groase soarele
soarele în felii în mâinile tale
se zbate
cum în adâncul meu fierbinte cresc un plâns şi un râs
întors şi un greu cântec de
leagăn înfipt în obrazul lunii în praful stelar al
marilor aripi negre de
ceară stoarse bătute cu piatra din capul
unghiului
cum în tine se strâng însămânţătorii de lumi nu ştiu
adormitele
şi ploi calde de lapte se sparg sub
umăr pe
umăr crăpat
şters cu pleoapele zorilor surâzândele
jur-împrejur clipocesc
noaptea
sfârşită de dragoste
cum ochii se strâng în felii
şi plutesc
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| apeiron -
2006-12-30 |
este totuşi remarcabil cum reuşeşti a găsi nesfârşite rezerve pentru practica acestui dans zigzagat al nimicului decorativ. şi, totuşi, mărturisesc, cu vinovată inconsecvenţă, că-mi place! e ca şi cum m-aş juca de-a telefonul fără fir numai pentru că mă distrează finalitatea telegramei iniţiale de la care a pornit sugestia.
|
| francisc -
2006-12-31 |
sub consecventa principiilor poetice aplicabile si in acest com, se remarca, intr*adevar, 2 idei veridice in paradigma actuala: nimicul si telegrama. adica paradoxul si anuntarea lui. fascinatia, atunci cand functioneaza reclama acea legatura-atractie a absentei, a golului.
dar eu vorbesc intotdeauna din preamult si preaplin. incerc sa vorbesc despre conditiile de posibilitate a miracolului si a darului, acolo unde nu exista nimic. care, mai mult, permit aceasta. decorativul e doar de suprafata, si exista un adanc unde golul si plinul sunt una.
multumesc.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com