| |
|
| |
întinerea cu fiecare bătaie de inimă aerul
săpa în palme labirinturi
eu te priveam din spatele limbii înstrăinate
mă certam de moarte cu orele surde
cerându-le despăgubire pentru toţi îngerii ce mi-au dezertat
din simţire
sunt singură iubitule o gară căpătuită
unde întrebările deraiază frecvent
le-am învăţat pe de rost mersul
şine înguste roţi dizolvate în creier
toată viaţa te-am iubit obosind
al cui a fost trenul trecut printre degete?
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| cami -
2007-01-05 |
hai vino iar in gara noastra mica... era un hit al anilor '90 daca mi-aduc bine aminte.
la asta ma gandeam acum, citind despre gara ta.
in rest, imi place finalul dar, daca un tren pleaca, e sigur ca de undeva, mai devreme sau mai tarziu va veni altul...daca nu se intoarce chiar cel ce a plecat.
imi plac din ce in ce mai mult textele tale, Anna, pe masura ce am timp sa le citesc.
|
| anna -
2007-01-06 |
cami - poemul acesta o sa-mi ramana aproape de suflet, desi nu am primit alte pareri in afara de a ta; aerul a intinerit rememorand si prefigurand castele pe o plaja pustie... as vrea sa cred ca se vor intoarce toti ingerii ce mi-au dezertat din simtire, iar trenul ... sper ca se va intoarce si el, desi cu o intarziere aproximativa de o jumatate de viata... dar se va intoarce, sper:)
multumesc de constanta trecerilor tale!
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com