| |
|
| |
Privirea ta cade ca noaptea
Si ma-mpresoara ca un duh,
Adanca, nepatrunsa e ca moartea,
Ca si cenusa in vazduh.
Volbura ce tulbura,
Vantura si murmura.
Suvitele-ti vorbesc cu vantul,
Si fasaie ca penele de corb,
Fosnetul lor inlocuie cuvantul,
Negreata lor ma lasa orb.
Volbura ce vantura
Murmura si tulbura.
De as ghici de ce nu imi vorbesti,
Ci numai iti infigi ochii in mine,
Ti-as vorbi eu, iar tu sa imi ghicesti
In palma, -n ochi, pe gura… in suspine.
Volbura ce murmura,
Tulbura si vantura.
(26-27 aprilie 2002)
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Aranca -
2006-12-22 |
Bine ai venit Beniamin!
|
cailean -
2006-12-22  |
Peniţă pentru ultima strofă. Şi de încurajare. Atât de perfectă şi atât de plină! Primele două versuri mai ales din strofa a treia sunt o răzbatere în forţă a unui talent poate mai puţin manifest deocamdată, dar promit.
Jocul inserţiilor permutate susţin titlul.
La primele două strofe, însă, rimele trebuie înlocuite neapărat (duh / văzduh nu merge, iar "cu vantul" / "cuvântul" e inestetică).
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com