din sufletul meu curge o apă
nevăzută, īntinde mal uimirii,
cānd farurile mor, mă lepăd de corăbii de dor
mă īmprumută,
ca de o plută albă
pe care să cobor mirarea
īmi e hrană durerea īmi e
cārmă,
lovesc cu nori īn oameni īn fluviul gānditor,
cānd undele cărunte mă depăşesc
din urmă
īmi spui că nu e cale de-ntors
către izvor,
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com