| |
|
| |
te-am pierdut
printre pleoapele zării aprinse
sunt vântul care suflă
în lumânările
cerului
întinsă pe toate cărările sufletului
mă dor semnele trupului tău
visez mereu pe aceeaşi
parte concavă
a gândurilor
în care sunt pasărea uitată de toamnă
în cuibul cu amintiri
sau frunza care-ţi acoperă intimitatea
ultimei contopiri
cu moartea
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| yester -
2006-12-17 |
... nu vreau să par cârcotaş, vreau doar să ajut. şi nu o fac de multe ori. ţi-aş spune, aşa, ca între colegi, să eviţi pe cât posibil construcţiile genitivale: "pleoapele zării", "cărările sufletului", "lumânările cerului". în rest... ştii tu ce ai de făcut.
|
| lucian -
2006-12-17 |
un text muncit şi reuşit, deşi tema dragostei este una atotuzitată.
|
| cailean -
2007-01-16 |
"parte concavă a gândurilor" - foarte reuşit
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com