| |
|
| |
lipită de speranţă, cu ochii cafenii
întuneci respirarea unui plămân de vată,
frumoasă mănăstire pe tâmpla mea pictată,
în care sfinţi aşteaptă, mirare, să învii,
pofteşti uşor să cadă, pe umerii târzii,
într-un voal de ceară, lumina resfirată,
o umbră mai curată ar crede că rămâi
să împlineşti privirea, pe chipul meu uitată.
în studenţia lui 1997, agapionic.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| anna -
2006-12-10 |
mi-a placut mai ales ultimul vers:
„să împlineşti privirea, pe chipul meu uitată”
l-am citit de multe ori, are o multitudine de sensuri, le-am rasucit si m-am
infiorat de frumos... sfintii din tampla ta au rabdarea pietrelor, invierea poate veni
oricand, caci nu exista tarziu unde este speranta...
|
| yester -
2006-12-10 |
... multumesc frumos, anna(ai un nume taumaturgic)! am căutat o poemă veche într-o zi ceţoasă, şi am găsit-o pe aceasta. mă bucur că îmi dai speranţă:)! eşti o cititoare atentă şi acest lucru valorează. şi mie îmi place mai mult ultimul vers. dar s-ar putea să fiu doar într-o nostalgie de week-end. însă învierea poate veni oricând... după cum spui tu. să vezi ce viu sunt la muncă mâine:)!
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com