| |
|
| |
cămaşa ţesută
de păianjenii nopţilor albe
Luna îmi face cu ochiul întind umbrei
fără umbră drept armă sărutul
se zbat în mine gânduri infirme
coşmarul creionului rupt
deasupra gurii silabisite
cuvinte de dragoste
îţi acopăr imaginea
cu pielea mea un perete
abrupt
universul întreg
se încovoaie sub praful stelar
al unui timp tras prin ţigară
îmi beau cafeaua
cu noapte
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Aranca -
2006-12-05 |
ai imagini deosebite in poem ca de ex
"Luna îmi face cu ochiul întind umbrei
fără umbră drept armă sărutul"
nu imi suna bine "al unui timp tras prin ţigară"
in contextul discursului poetic
ar merita sa intitulezi poemul chiar "cafea cu noapte"...
cred ca e un poem asupra caruia merita sa mai revii putin: orice diamant slefuit are alte lumini.
|
| lucian -
2006-12-17 |
cred, ca şi Aranca, ca titlul propus de ea, este unul potrivit, deşi văd că deja te-ai conformat.
|
yester -
2006-12-17  |
...pentru imaginea deosebit de frumoasă, pentru feelingul nedisimulat, pentru că acum, nu am reţineri în a spune că îmi place. delicat... chiar şi chestia cu ţigara... e modernă:) poate unii vor ..pipă..:)! deci iată condeiul meu!
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com