florea ioana -- Fotografii cu oameni mici -- poezie

Aranca - 2006-11-30 Penita

"si afara ploua ploua/e trecut de ora noua/si in povestea noastra/nu e loc de Dumneavoastra..."
imi place, ioana.:)

bakemono_ella - 2006-12-01

multumesc Aranca de semnul tau. cine stie, poate lumina mea va ajunge departe, prin cerul acela stins.
ionuca

cailean - 2006-12-02

Ioana, ai un critic atent care de fiecare dată îşi face lucrul cu prisosinţă. Încerc să mai spun câte ceva.
"Iz de madonă" mi se pare întradevăr o variţiune, cum spui în subtitlu, şi se abstractizează atât de mult, gravitează atât de departe de nucleul ei, încât se risipeşte. "Neclar viziune", fiind o dedicaţie, probabil într-un anume context coaguleză sensurile dorite, dar e închisă în sine, egocentrică, rămâne deschisă doar celui căruia îi este adresată, nu se deschide spre cititor şi nu convinge. Nu e neapărat rău, şi e doar o părere, să nu te supere.

Cu totul altceva în ultimele două poezii. Cred că acesta e sensul adevărat al scriiturii tale, chiar dacă ambele sunt de facturi diferite. "Casa cu vedere spre moarte" surprinde poezia micilor scene ale vieţii. Are delicateţea privirii printre gene, vreau să spun a unei priviri delicate ce caută înţelesuri secunde. Privirea asta a ta agaţă viziunei colorate pe trunchiul uscat şi monocrom al cotidianului, prin aceasta poetizându-l. E o poezie a gesturilor simple dar grave. Şi chiar dacă vorbeşti acolo de simţiri personale, deschizi totuşi poezia spre cititor printr-o proiectare a detaliului înspre înţelesuri universale.

"Fotografii cu oameni mici" e o cu totul alt fel de dedicaţie. Aici nu o mai închizi, iar sensurile gravitează mult mai compact într-o sferă bine definită, poate ajutată de repetarea imagini de început în final. Există câteva sensuri bine conturate, compacte, poate nici nu ai sesizat: clopotul care e inima turlei trimite spre "inima ta" (prima strofă). Apoi privirea "înaltă" a şarpelui (aşa cum îşi înalţă el capul atunci când priveşte) trimite înapoi la imaginea turlei (în a doua strofă). Aici am demontat acum în cioburi poezia ta de acolo, dar acesta e riscul asumat. Cred că voiam să văd ce dă unitatea de ansamblu. E o poezie ce urcă, se întinde (spre un "cer stins", dar cu puterea unei "păsări de foc"), oamenii par mici făpturi dar cu simţiri înalte.

Snowdon King - 2006-12-03

Ioana este la varsta metamorfozei umane si poetice. A trecut pragul suferintei prin poezie. Imi aminteste de definitia liricului la Cioran. Mie imi revine sarcina sa o iubesc. Asta conteaza cel mai mult, mai mult decat a fi critic, maestru sau cine stie ce. A fi om, si iti garantez ca si aomenii aceia din fotografii....cresc.

cailean - 2006-12-03

Ionuţ, dacă-mi permiţi să-ţi spun aşa, zici frumos aici, îmi place cum o faci, şi te văd apropiat de poezia, poate chiar persoana, Ioanei. Cred, totuşi, că pentru acel "prag al suferinţei prin poezie" (sper să ţin minte sintagma) nu vom fi niciodată destul de bătrâni. Iar metamorfoza de care aminteşti, cred că ne va sta întotdeauna în faţă. Ea, sau întotdeauna o alta.

Snowdon King - 2006-12-03

Ai dreptate, prima metamorfoza ar fi mai corect. Eu unul le-as spune revelatii spirituale, trepte ale cunoasterii. E un domeniu super vast, putem discuta la infinit, pana una alta sa ne bucuram de aceasta poezie. Multumesc Ioanei pentru dedicatie si comentatorilor pentru vigilenta.

Aranca - 2006-12-03

comentatorii nu sint aici din vigilenta, ci numai din prietenie, si asta te rog sa intelegi.
va admir si sint alaturi de voi.