| |
|
| |
malul mării în decembrie,
ca un copil căruia
i s-au luat jucăriile,
ca o statuie de om ilustru
căruia intemperiile i-au şters numele.
păşind pe nisip,
îmi pare că îl profanez cu încălţămintea,
cum vechii războinici
intrau călare în sfintele locaşuri.
revin în camera de hotel obscură,
cu tine şi cu mirosul sărat
al largului,
ca în reclamele cu moş crăciun
savurăm deprimaţi ultima Cola,
niciodată anul nou
nu s-a izbit de stânci ca acum,
niciodată malul mării în decembrie
nu mi-a vorbit ca Aivazovski,
cu pânzele sale.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Aranca -
2006-11-25 |
si totusi in compozitiile lui Aivazovski exista o lumina, un petec de cer undeva intr-un "departe" ce tinde sa aduca Speranta naufragiatilor, corabiilor incercate de furtuni.
cit despre aceste personaje singure in ele insele, naufragiate in dragoste, uitate parca la marginea marii in plin decembrie, nu mai exista o alta speranta...
marea e stranie in iarna, poate la fel de straniu ca acest sentiment de singuratate divizat la doi"
"revin în camera de hotel obscură,
cu tine şi cu mirosul sărat
al largului"
sfirsitul poemului creioneaza insusi sfirsitul a tot ce tinde sa fie iremediabil pesimist si inevitabil si prin utilizarea repetitiei dar si prin cele doua trimiteri vizuale, diferite ca factura insa puternice ca sugestie distructiva:
"niciodată anul nou
nu s-a izbit de stânci ca acum
niciodată malul mării în decembrie
nu mi-a vorbit ca Aivazovski,
cu pânzele sale."
|
| yester -
2006-11-25 |
...mulţumesc pentru atenţie şi precizare, Marina. Ai toată dreptatea să observi "portiţa senină" lăsată de pictor în furtunile sale. Însă sunt peisaje, nu le numim acuma, în care umbra de lumină pare un revers al ineficienţei, neputinţei umane de a ajunge până acolo. Plăcută trecerea ta. Oricând o sugestie, obiectivă, e remarcabilă.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com