Ender Wiggin -- rev pren -- poezie

rev pren (I)

…1…

aş fi putut rămâne acolo o veşnicie
din crăpătura peretelui
să-mi urmăresc
clipa de răzvrătire

…2…

la survolul amintirilor
praful
îşi începea
dispariţia
simţeam
umbra
cum trece
în fruct

…3…

se tăiau copacii
nimic mai profund
ciupercile tinere
la început
de convorbire
cu soarele

…31…

sub un copac
am văzut
prima oară
cum se reneagă
aburul

…32…

sub acel copac
luasem
locul
frunzelor
înscenându-mi
reapariţia

…4…

la început de ceas
zăpada şi timpul
reproşându-mi ceva

…5…

simţeam clipele
permutând veşnicia
în somn
unde să aşez lumea
să mă nasc

…55…

nu aş fi vrut
să mă nasc
credeam că
se dărâmă
veşnicia

…5 555…

ar fi trebuit
să ni se dea
timp de vindecare
mugurele n-ar trebui
să se schimbe
în fruct

…6…

am făcut din statuile singure
complicele
părăsirii
credeam că
mi se dăruiau
paşii
aş fi putut
ignora
depărtarea

…66…

probabil că n-aş putea fi
un bun conducător
nu m-aş îndoi
niciodată
de puritatea
renunţărilor

…707…

eu de la început
eram prea
bătrân
aş fi vrut
să învăţ
indiferenţa
culorii

…701…

când număram invers
începea
o joacă
de inele
şi zaruri
aşa am avut
revelaţia Prenatalului

…700…

numai în Prenatal
există
o Cale Lactee
a recuperărilor

…7000…

dacă aş privi înapoiul inversului
numărătoarea
şi-ar pierde sensul

…70 000…

nu aş mai lua-o
de la capăt
aş ajunge
la mine

…8…

spun că există
partea nevăzută
e ca o încercare mântuitoare

…9…

am obosit
la intersecţia
cu razele soarelui
încercînd
a-mi privi umbra

…99…

la trecerea umbrei
aveam viziunea
evadării din sălbăticie
de fapt asistam la înscenările corpului

…zero…

dacă nu ar exista posibilitatea morţii
amintirile despre viaţă
ar fi vagi

…unu…

nu am nimic în comun
cu întâlnirile întâmplătoare
veşnicia
începe în noapte

…unsprezece…

dacă nu aş şti că exist
probabil că nu aş exista

…punct de pornire…

priveam circumspect
ajustările corpului
în Prenatal
era altfel

rev pren (II)

…
cineva răpea rupturile spaţiilor
pentru ca eu să mă regăsesc
în totalitatea
decojirilor premature

…
studiind suişurile şi coborâşurile
propriilor riduri
căutam a mă descoperi
în propria minte

…
de acolo îmi tăiam braţele
încheieturile
eliberam organele interne
pentru a rarefia
dinadinsul adăpostului de carne

…
ochiul poate mişca
până şi cele mai ascunse
învelişuri
ale moleculelor
nu aş fi avut de ce să învăţ
locuirea lucrurilor

…
lucrurile îşi au ca unic destin
inventarea matematicilor

…
când spaţiul exterior dispare
viaţa se dilată în Viaţă

…
de cine să te ascunzi
în afara încăperilor imaginare
nu era nici o dramă
că mi se refuzau paşii

…
traseul
asemeni
marginilor golurilor
mişcării marginilor golurilor
lumii mişcării marginilor golurilor

poziţiile clişeu
locul de a nu fi

…
sângeram când mi-am dat seama
că paşii erau cei care mă chinuiau cel mai tare

sufeream enorm
aşa că am înaintat
renunţând la povara
propriilor paşi

…
ceea ce refuzam conştient
spaţiul
lipsa de cotidian

acolo am înmormântat
simultan
mâinile timpul şi
celelalte lanţuri
dintre mine şi noi

…
când m-am surprins pe furiş
nu ştiam ce e dincolo
gestul de a zgâria panoul
îl salva de nişte influenţe
ca nişte
oracole în mişcare

…
panoul cu secvenţe uriaşe
ca un ritual
întotdeauna dincolo
toate indicau
decojirile vârfului până la subteran

…
căutam în nisip
pentru a le remarca
drama mea dintr-o altă viaţă
straturile lipsă
ca un efect halucinogen
nişte atingeri
rebele de la naştere

…
m-am gândit mult
cum să scriu un poem
ceea ce mă uimea
orizontalul
niciodată altfel
sufeream că nu mă pot vedea
din afara
propriului joc de oglinzi