Daniel Bratu -- cel mai iubit nepişcat -- poezie

aveam în apropiere de tine saltul mai drept
şi mai înalt decât zidul Berlinului
dacă ar fi venit încă unul nebun
după sfârcurile tale cum eram poate
vrei să te întorc la stadiul celular ve-
ne-ti-cu-le i-aş fi urlat fi`ri-ai pe celofan
să te umfli numai cu aerul tău şi să faci poc
mi se urca rezilina din mar`ne
până la buricul tău ca un scut

cel mai iubit nepişcat purice-idol din Bali eram ce plăceree
ce aromată fiecare undă a ta de kecak şi ale
tale uleiuri din ochiuri din cercuri ce mulg
parcă gene de aur îţi cresc
în pântec ai un soare mai mic rubiniu de cândva pe acolo s-au
dus verile şi ţi s-a împrăştiat un praf alb peste piele din oase
e-acum nisip de Giseh
aşternut peste mine
mai mă aşteaptă şi mâine îţi voi sări în garaj
mai mă cuprinde din scară în stilul tău crowl
mai mă adună din sângele tău dacă vrei
mai mă alungă de nu în clătita cu stele
crescute-n Fânar
de acolo te voi privi cum te mişti şi în rochia de bal
va rămâne după dans ca un bumb oarecare
învârtit buricul tău de lumină

cel mai iubit nepişcat purice-idol din Bali eram orice bine
se spală cu pă-cu-
ră-mâi-ne sar zilele ştiu
spre mirosul de carne al cerului
de unde mă pândeşte o urmă de sân
să mă înece în laptele stelar cu amăgiri
de 99 ocale plătibile