M-am oprit la margine
să mângâi lumina
strecurată, sfios, în adânc.
Răsăritul se înălţa
tot mai sus de gânduri
şi infinitul nu-mi aştepta aripile
trimise de dinainte.
Erai acolo,
te simţeam,
păreai atât de aproape...
şi tot nu ştiam să răzbesc
prin ape adânci.
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com