| |
|
| |
nu mi-e teamă de moarte, mi-e teamă de mine
de lucrurile lăsate aşa cum sunt
aşa cum trebuiau de dinainte să fie
nelimpezite de-acelaşi cuvînt
timpurile încep să miroasă strident a spaimă
se-ndeamnă-nvrăjbite sub norii de sânge
nimic nu mai este ca altădată
o fiară prin suflet tăcut se prelinge
nu mi-e teamă de vremuri, mi-e teamă de munte
nu mai am loc prin gînduri se rotunjesc
cînd pietrele vechi crescute prin oase
sub lespedea muntelui încet mă strivesc
nu mi-e teamă de moarte, mi-e teamă de mine...
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| hecatonhir -
2006-10-15 |
deconstrucţia textului confesiv e singura pe care o putem lua în calcul atunci când natura limbajului este simplă. poate există o teamă de perimare şi-sau de lipsă de originalitate, poate poetica modernă tinde să-şi îndrepte atenţia sprea ate zone ale construcţiei sensibilităţii. cu siguranţă, trebuie să ai curaj să scrii "clasic". tu văd că-l ai. întorcându-mă la deconstrucţie (alfel, consider că poemul tău spune singur ce are de spus), văd urma memoriei (hypomnemata), fiinţa ca un in extenso al acesteia şi teama produsă nu de moartea în sine (thanatos), ci de împletirea (symploke) ei cu discursul despre fiinţă (logoi peri onton)
|
| aleksandar -
2006-10-15 |
am sa incep cu sfarsitul si vreau sa spun ca ultimul vers mi-a dat impresia unui poem rotund, un poem care curge usor asemenea unui rau prin venele muntiilor. trebuie sa recunosc ca nu sunt un mare fan al poeziei in rima, dar naturaletea si simplitatea primei strofe m-a cucerit.
am o singura observatie de facut asupra sintagmei "norii de sange" care imi pare putin fortata
|
| Aranca -
2006-10-16 |
am retinut. multumesc.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com