| |
|
| |
Aş lupta până armele s-ar preface metal lichid.
Aş scrie până ce cuvintele ar deveni vid.
Aş iubi până când nu mi-ar mai bate inima-n piept.
Şi aş înota până când malurile s-ar sătura să le-aştept.
Aş ploua până aş deveni ocean şi poate mai mult.
Aş construi până ce nu aş mai avea cărămizi şi pământ.
Aş sluji la altar până ce pâine şi vin nu ar mai fi.
Şi aş trăi mai mult decât ce mintea poate gândi.
Aş călători arcă purtând în mine lumea întreagă.
Aş visa viitorul, aş învia morţi, aş vindeca orice plagă.
Şi aş preface treizeci de arginţi în stele, în aripi, în pietre.
Aş mărturisi Evanghelia mai bine decât Pavel şi Petre.
Aş duce în spate o galaxie şi-n piept un suflet de om.
Şi m-aş spânzura cu-aceeaşi frânghie, de acelaşi pom.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| orfeu -
2006-10-13 |
tehnica e traditionala,dar metafora e solida si expresiva. poate o fi buna cale catre poezia religioasa
|
| lucian -
2006-10-18 |
mulţumesc pentru idee şi pentru apreciere.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com