| |
|
| |
rugăciunile sunt din ce în ce mai scurte
înainte să mor
sunt asemenea unui copac ce aleargă neîncetat
în direcţia frunzelor
e vina ta că ziua înaintează în noapte
şi e târziu
e vina ta
de acum sunt doar o aşchie ce arde
sub focul mărunt
aşează sângele în ordine alfabetică pentru
ochiul pierdut
şi ajută-mă să înţeleg lumina
trupul
se înserează sub pasul tău
înainte să mă nasc
vreau să-mi amân toate zilele ce mi-au rămas
de trăit
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| elian -
2006-10-08 |
Nu se poate nega acestei poezii virtutea incantatorie, finalul este unul care rotunjeşte şi dă consistenţă, imaginile sunt fin conturate, o voce care se reţine cu uşurinţă, cuvântul are o transparenţă care înduplecă şi reţine, părerea mea.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com