Pierdut Pen Name

Login

Pierdut Parola

Inscriere

 
   
 

poezie

o cântare a gleznelor. a lui esme

de Dorin Cozan (francisc)
autor hermeneia
editor





chircit ca un strugure pârguit ca un sân amar ca un bont de piatră
în cenuşa oaselor nedesfăcutelor arcuri
sug unghia crudă şi albă
şi privesc spulberatele guri neiubitele
de zidul cel viu al celui ce umblă cu lumina sub tălpile
mele cocoşat şi apus pe ruginiul şi reavănul piept al iepurelui
călare pe jumătate de cer

iar împrejur se desfac mâinile domnului meu ele mă ridică ele mă poartă
mă şterg de faţa pământului şi limbile lui îmi zgârie sufletul
chircit ca un strugure pârguit ca un sân amar ca un bont de carne

trei degete ale unghiului împung atunci recele
guri care cresc înăuntrul meu hrănind iepurele rotindu-se-ncet
tot mai rar tot mai larg şi mai lung în cenuşa oaselor care plâng
spulberul tălpilor

şi a căzut una şi
ca un pendul
iar împrejur se desfac mâinile domnului meu ele mă ridică ele mă poartă
mă şterg de faţa pământului şi limbile lui îmi zgârie sufletul
chircit ca un strugure pârguit ca un sân amar ca un bont de argint






2006-09-25
325


francisc

Cele mai noi texte publicate

gata de aruncat în prăpastie mirii - francisc- (poezie)
lucia - francisc- (poezie)
în căutarea acului pierdut - francisc- (poezie)
nu înţeleg nimic din izgonirea aceasta - francisc- (poezie)
grozavul meu, mon amour, leonard - francisc- (poezie)
Şi bate-mă, amore, cu brâu` şi cosiţa - francisc- (poezie)
lucrul cel vesel şi sălbatic din mijlocul haitei - francisc- (poezie)
prinţesa oarbă, ariciul şi colivia de aur - francisc- (poezie)
mulţumeeeeeesc, mulţumeeeeeesc!.. - francisc- (poezie)
"insuportabila uşurătate a frumuseţii" - francisc- (poezie)


Cele mai noi comentarii

mi am dat... de francisc
la gata de aruncat în prăpastie mirii

iata un text... de francisc
la cu plata la destinaţie

cu siguranta, mai... de francisc
la poveste cu zâne

cred ca dimensiunea... de francisc
la lucia

a, dar fiti... de francisc
la lucia

 
  comentariile se pot face numai după ce vă logaţi

  comentarii la acest text


solomon - 2006-10-01    
aici de ce nu a intrat nimeni? este frumos. marchez momentul si starea de gratie. orice rau e bun de ceva, mai devreme sau mai tarziu. si invers.
felictari!

francisc - 2006-10-02    
aceeasi intrebare am si eu. dincolo de exigentele regulamentului de aici, am apreciat intotdeauna pertinenta comentariilor si calitatea membrilor.
daca cineva doreste sau va dori vreodata sa cunoasca opinia mea asupra unui text imi poate lasa mesaj pe id-ul dorincozan sau in subsolul textului. de fiecare data, voi onora rugamintea oricui.

multumesc inca o data ioana ptr cuvintele frumoase

Aranca - 2006-10-02    
este o poezie aparte, iesita din "tiparele" obisnuite ale poetului, calitativ superioara, din punctul meu de vedere profan.
o trecere gradata intr-un alt registru al contemplatiei, al iubirii, deosebit prin imaginile create

"şi privesc spulberatele guri neiubitele
de zidul cel viu al celui ce umblă cu lumina sub tălpile
mele cocoşat şi apus pe ruginiul şi reavănul piept al iepurelui
călare pe jumătate de cer"

si sint doar gleznele, ferice Esme.


francisc - 2006-10-03    
dorincozan nu sufera de cozanism si nici nu este poetul care scrie mai bine sau mai prost. este fiinta care multumeste