Daniel Bratu -- vioi şi frumoşi ne pleacă păduchii -- poezie

pietre de râu

arc săgeţi raze lumină
capac WC gresie
fluturi aripă înger
carne transpiraţie clei
mână coastă coapsă picior
circumvoluţie craniu
buze inimă dinţi
uter-fobie şi vene
senilitate in vitro

şi mult necesar de mult
sânge

albastru verde infinit
plus
roşu bolnav de vânăt
urdori

mortar

cad şi taci
scurmă zbaţi muribundă
eu ei noi tu
eu eu eu (singurul) geniu
se-aprinde suie
arde-n cenuşă
apucă muşcă sărută
putrezeşte sub pielea cea verde

sar strâng plutesc
lovesc
şi zbor
(obligatoriu) frânt

perete

soare alb vânăt de săgeţi fluturi cad din mână si invers inimă (şi taci – „parcă strigă securea/ totul se-ncheie remiză” – totul adăugat feţei colorate, în carouri de scârbă ca ceaţa, se creionează încet personajele de pe carpeta cu lanţuri: noi - „drepţi ca firele de plumb atârnând”, ei - cu lipitorile mâini strângând picioarele de pod pe sub mese – ei şi ce, paharele săreau doar din başi, cele goale . – „E de la ei!” – mereu a fost de la ei – amestecaseră frişca (oarecum expirată, din 2004), erau aceleaşi degete, de pe care tortul curgea
diluând zăpezile
dinspre singurul soare
cu dinţi -
O, colţi frumoşi
luminoşi,
de la moşi,
tu, stomatolog.
Oho, pe vreun sfanţ,
în balanţ,
colţii scoşi
nu-i pune zălog
depeşă DNA:
zornăie cătuşele
sub răcoare uşile
cos marasme-acu` şi le
corupe inimile
- Ho, Ho, ho, de reni
trase nicăieri
săniile jug
ne lunecă iar
spre ventrilo-car
mie ţie dar
exegeţi în vrie
(slută cerbicie)
dau clau-stro-fob
ye

acoperiş

de iarbă galbenă, flămânda ploii contorsiona un
prunc prins între unghii de tată
cu gândul oficial vineţiu de mers cu tramvaiul
pe fire până departe spre
locul de unde începe oraşul
cu secţiunea de cruci
lăudată ca o structură de

fumuri în piatră
şi tablă lucind
expandată

nu fugiţi
nu muriţi
bucuraţi-vă blând
cât vioi şi frumoşi ne mai pleacă păduchii