| |
|
| |
se adună norii īn noi iubito
ca o maree de aripi negre
peste stīncile acoperişurilor
peste sunetul clopotelor
muşcīndu-ne pleoapele
regăsindu-ne īn uscăciunea lacrimilor
dulăii bătrīni ai somnului
ne īncolţesc cu labele lor mari
peste trupuri ne cad sfīşiate visurile
īn falduri largi ca o şiroire extatică
a unor īntīmplări nepămīntene
defrişăm nălucile pustiurilor
spulberīnd oraşe de cretă
īn curburile mistice ale trupurilor noastre
pīnă cīnd anotimpuri sortite nefericirii
se cuibăresc īn noi īnfiorate
ca īntr-o lagună umedă şi īntunecată
iar degetele mīinilor noastre
răsfirate rădăcini de mangrove
pătrund īn carnea albă
a aşternuturilor
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| hecatonhir -
2006-09-16 |
construeşti īn acest poem o atmosferă năucitor de liniştită (iartat fie-mi oximoronul). o atmosferă clasică plină de farmec, un analizator poetic atent la stările de graţie permiţānd menţinerea cuvintelor īn planare, chiar īntr-un extatic. mi-a plăcut foarte mult extrema sensibilă pe care se mizează şi mă pot declara īncāntat.
|
| Profetul -
2006-09-16 |
multumesc Hecatonhir. observatiile tale sint cu atit mai interesante cu cit vin de la un barbat. nu ca as avea prejudecati fata de opiniile sexului frumos
|
| solomon -
2006-09-27 |
mie imi ridica tensiunea, precum linistea inaintea unei furtuni definitive. este inceputul unui sfarsit, acumulare fara apogeu. cel putin asa se alcatuieste in sinele meu intelesul poemului tau. paradoxala contructie: imprastiat adunat. super-atmosfera. "muşcīndu-ne pleoapele" e banal. poti inlocui.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com