voi bea mâine lacrima neplânsă din ochiul cerului
gâtuit de aburirea oglinzilor frustate
noi suntem ceea ce gândim
(îmi ticăie-n ureche
expresia unei armonii încredibile
„This is it! ”)
pe coarda hazardului
potrivită la nanosecundă
aşa
te atrag în cercul meu
şi vei veni străine
să ne iubim pe l i t e r e
voi recunoaşte plinul tău în golul din mine
şi zbaterea agonică
doar de-mi vei lua în dinţi sfârcul uscat al poeziei mele
şi vei pătrunde adânc taina fiinţei cu umbre
soarbe-mă
iar buzele tale vor simţi fiecare picătură de Rai
prelinsă din cumpăna cerului
precum o petală de floare
se ofileşte
înainte de a se naşte