Naan Lea -- Trandafirul Alb -- poezie

Te urmăream în zori pe cărarea
ce ducea spre grădina fermecată
acolo unde totul strălucea în mii de lumini
arborii plini de roadă
florile, viţa de vie,
strugurii care tocmai începeau
să se coacă, bucuria mea, toate,
toate se limpezeau în apele calde
apele cerului din privirea ta

te revăd într-o zi la fel ca aceasta
în locul acela care nu mai există
acel abur albastru-auriu
în care-ai plantat trandafirul alb
din care în fiecare an duceai la icoană
îmi întindeai floarea deşi mi-era teamă de spini
şi-mi spuneai că cel mai adesea
cărarea cea dreaptă şi floarea frumoasă
au spini

în locul acela a crescut o stîncă
de-a lungul căreia se-.nfăşoară cărarea plină de spini
nici-o scurtătură,
doar mărăcinii de care-a trebuit să mă ţin
nu am avut răgazul să privesc în urmă
aş fi uitat poate miracolul desăvărşit al oricărei înfloriri
de n-ar fi rămas imaginea clară a trandafirului alb
pe care în fiecare an îl duceai la icoană
singura care poate tămădui
urmele mărăcinilor din palma mea.