| |
|
| |
trece cortegiu de tăceri prin oase
mor copiii din mine
se scurg din zmee în cretă
cu ei auzeam nesculptatele cărţi
cum se zbat în neînrădăcinaţii copaci
erau instrumentele mele de racordat
ferestre vorbe sâmburi
trece cortegiu de tăceri prin oase
ssst să scriem încet să ne iubim rar
nu treziţi copiii din pământul
de sub tălpile noastre
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| alma -
2006-08-31 |
Deosebită prima strofă şi în special versul "se scurg din zmee în cretă", o imagine inedită a trecerii copilăriei şi a tuturor trecerilor...
|
| Perseu -
2006-08-31 |
Mă bucur că ţi-a plăcut. Să înţeleg că şi celelalte două strofe au meritat efortul ? :) Aşa am intenţionat versul, ca o trecere a tuturor trecerilor...
|
| Thorkild -
2006-09-01 |
da, o trecere ca o boare de nostalgie, cu accente stanesciene, nimic nou sub soare, dar atat de frumos curgatoare si relaxanta...buna, intr-adevar
|
| Perseu -
2006-09-01 |
Scrijelea ceva mai adânc decât o boare în mine. Dacă doar atât am reuşit să redau... e bine şi aşa. Sper să te fi îmbogăţit nimicul ăsta sub soare :)
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com