| |
|
| |
acasă lucrurile mărunte cresc peste noapte mi-o imaginez pe bunica
dându-mi nişte legături de ştevie
acasă la ea ştevia creşte până sus la balcon şi umbra ei îmi întunecă
obrajii atunci iau foarfeca şi încep să o tai
acasă la bunica am din nou şase ani nu mai sunt doar o jumătate
mă nasc întreagă îmi aranjez cu grijă rochiţa pantofii şi părul mi-l ascund sub o eşarfă
fiindcă aşa spune bunica părul unei fete nu trebuie văzut decât de cel pe care-l iubeşti
acum câteva zile bunica a slăbit şi i s-a adus un cal negru
de atunci ea mângâie calul negru şi mă priveşte fix în ochi
astfel m-a învăţat să vorbesc rar mai mult să înţeleg
îi promit că îi aduc ştevie
ea înclină din cap şi arată spre fereastră
ah iar a crescut ştevia merg în grădină să o tai
o armată de melci s-a strâns în vechiul loc şi-i calc din greşeală
atunci se aude ca un scârţâit de coşciug îmi vine să sufăr
să sufăr pentru morţii altora pentru că nu toţi plâng
şi nu toţi plâng ca mine
îi adun laolaltă apoi fac din ei un melc uriaş
doamne dar acest anotimp nu o să se sfârşească
şi nici noi nu ne vom aminti ce a fost ieri
un ecou de clopot
mâinile noastre întinse perfect pe masa din sufragerie
vaza spartă cu flori ofilite
repet în gând nu cumva să uit
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Ela -
2006-08-28 |
Acest text merit încadrat la poezie. Este poezie. Discursul personal este îndeajuns de bine metaforizat şi sublimat pentru a nu ieşi din poetic. Compoziţia este reuşită. Imaginile se leagă, în desfăşurare, ca într-un film alb-negru, pe o aparat vechi, de pe vremea când erai acea copilă. Nu văd mai nimic de schimbat sau eliminat. Dacă şi tu doreşti, înscrie la poezie.
remarc îndeosebi:
"o armată de melci s-a strâns în vechiul loc şi-i calc din greşeală
atunci se aude ca un scârţâit de coşciug îmi vine să sufăr
să sufăr pentru morţii altora pentru că nu toţi plâng
şi nu toţi plâng ca mine
îi adun laolaltă apoi fac din ei un melc uriaş"
se pare că ştii ce este melcul risipitor. e îndeajuns de bătrână copila din poezia ta, de parcă ar fi trăit deja viaţamoartea celorlalţi din jurul ei, şi a celorlalţi din ceilalţi.
|
| Imparateasa -
2006-08-28 |
multumesc ca ai venit si aici, Ela, tu reusesti sa pui totul in miscare, si nu doar dupa oranj. sunt cateva fotografii pe care am dorit sa le scriu. cand imi imaginez ca vorbesc cu cerul, asa sunt, copila.
|
| Aranca -
2006-08-28 |
Iata o poezie deosebita ce pare o reflectare dureroasa a lumilor interioare, a suferintelor crescute in carne ca o stevie lunga ireala peste sufletul nostru ramas copil, "acasă la ea ştevia creşte până sus la balcon şi umbra ei îmi întunecă..." Doar clopotele vestesc trecerea cailor negri prin anotimpul frint indoliat al melcilor-costiug crescuti in gradinile cerului prin care treptat ne ratacim, tot mai mici, in sensul invers al vietii, cautind copilaria pierduta...Durerea te ia de mina Copil si incepi deodata sa imbatrinesti brusc precum florile ofilite ale timpului cit sa inveti "să sufăr pentru morţii altora pentru că nu toţi plâng
şi nu toţi plâng ca mine"...
Adina, sufletul tau de Copil deschide gradinile indurerate ale inimii...
|
| Imparateasa -
2006-08-29 |
Aranca, prin simtirea ta ai desprins pe rand nodurile din lumile interioare, pentru inceputul anotimpului de odihna. iti multumesc pentru ecou..
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com