ioan albu -- poveste -- poezie

Tiptil pe sub bolta de plauri
Străbăteam apele ca nişte balauri
Cu solzii verzui prinşi în nestemate
Albe şi galbene şi de toate

Dar să ne oprim o secundă ca să zugrăvim
Întinsele abisuri, neantul intim
Cuprinzându-ne sufletul plonjat în unde
Ce începuse deja să se scufunde
Să observăm măcar în treacăt marama brumată
Dinspre apus graţios aruncată
Peste membrane verzi de cai aripaţi
Sărind peste arborii zigzagaţi
Să privim acum acel ostrov
Pierdut într-un halo diafan şi mov,
Aburii umezi, buretoşi
Ridicându-se peste papurii groşi
Baletul de umbră albăstriu-fumurie
Pe sub coroane, pe unda sălcie

Drept pe acolo treceam noi
Uluiţi că ni se făcuse sângele sloi

Spuse atunci, privind prin ochean
Şarpele cu ochiul sticlos de mărgean
Nişte blesteme, sudalme grele
Zdrăngănind auriu a mahmudele
Eu am zis hai, începe, tradu
Din această şerpească limbă urdu
Tu m-ai luat de mână pe muţeşte
Şi te-am simţit cum îmi fugi printre deşte
Diafană în aburul diafan
Luna se ridicase în cer, de şofran