Călin Sămărghiţan -- La margine -- poezie

Ela - 2006-08-11

îmi place nimicirea lăcustelor din final. îmi place foarte mult începutul. dar mă împiedic în acel "inoroagei", sună greoi, tare greoi. şi preferabil - cred eu - ar fi aici "licorna". doar dacă e şi pe simţul tău estetic. aş elimina şi acel "că e toamnă", e cumva inutil şi prea explicativ. şi-paoi, nici nu contează în aeastă lepădare anotimpul. :) esenţial aici este strigătul, uciderea, cuprinsă în el, strigătul mut, neauzit.

cailean - 2006-08-11

Mulţumesc de păreri, Ela. Venind din partea ta trebuie să le acord atenţie. Deocamdata îmi place "inoroagei", e aici un amestec pe care încă nu-l desluşesc pe deplin: un amestec între fiinţa fantasmagorică pe de o parte, pe de alta, aşa spus, aduce şi a înjurătură. Dacă se va decanta doar primul sens, atunci da, ai dreptate "licornei" e mai potrivit.

Apoi, cu "toamna" de acolo... e singura împlântare în real a poemului, singura referinţă concretă, foarte scurtă, şi poate trece uşor neremarcată de mulţi, şi ţin să rămână şi asta, dar mi-ai dat de gândit. E singura cauzalitate ce funcţioneză acolo. Fără "că e toamnă" am impresia că se dezagreghează cam tot. E un firav liant; citită cu un ton mai jos coboară poezia din imaginar în actual: cineva trăieşte acolo, în toamna aia.

lucian - 2006-11-02

poemul este plin de o trăire intrinsecă ce se vrea mărturisită numai iniţiaţilor.
marginea, ca subiect central al poeziei, pare a fi, de fapt, o culme, peste care în echilibistrică autorul se trece pe sine strivindu-se până dincolo de fiinţa sa.
strigătul trecerii, deşi cumva intim, este planul întâi al poemului în care se transferă anonimatul biologic al trădătorului. acesta se leapădă de sine, dezbrăcându-se de propia piele, deşi firesc, poate ca în ideea origenistă că şi el - şarpele - se poate mântui. aici observ un plan doi al poemului.
planul ultim, hotărârea de a ucide, explică clar hotărârea fatidică de a jertfi, de a sacrifica pentru că, pentru a umbla pe culmi nu ai alte soluţii decât să strigi sacrificându-te.

cailean - 2006-11-05

Lucian, interesant comentariul tău. Da, marginea e centrul. Mulţumesc de atenţie.
Sunt două voci acolo (în poezie), asta mi-e clar. Însă, încă nu-mi dau seama precis unde, una se opreşte pentru a începe cealaltă. Acolo se întâmplă ceva. Nu mi-e clar ce, dar am lăsat poezia aşa, dacă o mai lucrez, cade.