vasile silviu -- Cu glas adânc -- poezie

cailean - 2006-08-10

Glasul acesta din adânc al lui Vasile Silviu vorbeşte despre un eu care evadează în semnele lumii, o viziune a unui suflet oglindit în ele. În prima strofă, aceste semne sunt atent alese în perechi. Viziunea se sublimează odată în concentrarea pietrelor în sinea lor, dar şi într-o evadare din nor, apoi în cealaltă pereche: nisip - mare.

În a doua strofă eu văd o ieşire din timp, asemenea unei evadări din piatră. În plus, poemul e concentrat şi în formă şi în conţinut asemeni unei pietre bine strânsă "în inima ei". Dar în nucleul lui există o rimă interioară, aleatorie, care conferă o armonie subtil obţinută: evadare - mare - scormonitoare - ciocănitoare - uitare. Aceste rime, aşa cum sunt ele împrăştiate prin micul poem, conferă senzaţia unei explozii, a unei lărgimi curioase în interiorul unui spaţiu restrâns, accentuând ideea evadării din interior. Iată cum forma ajută sensul conţinut.

Din păcate al doilea vers este mult prea "uşor", acel "hopa sus" e o soluţie mult prea facilă şi simplistă pentru un poem atât de concentrat şi "greu", "adânc" cum spune autorul. E o expresie a copiilor sau pentru copii care nu prea văd să aibă vreo legătură cu visul pietrelor. Aş îndemna la găsirea unei expresii mai atente, în ton cu restul poeziei.

silv - 2006-08-14

Mi-a facut placere sa tot recitesc comentariul tau, dupa o perioada in care lucrurile s-au estompat si poezia s-a retras undeva adanc in suflet. Poate ca am nevoie de un "hopa sus"... pentru ca nu vreau sa demonstrez nimic, si totusi ea iese incontrolabil la suprafata ca o puternica mema a spiritului.