| |
|
| |
am fi putut fi o uşă deschisă
o emigrare înspre sentimente de sticlă
retorte vii arzând poţiuni sangvine
transmutând oasele în aripi
m-ai fi putut înfăşura în tinereţea ta
cea cu şapte piei de origami
la adăpostul lor ţi-aş fi răspuns
printr-o uitare de sine adâncă
acum
alungă-mă din gândul-timpan
auzindu-mi ţipetele ar putea să
mă arunce înapoi spre tăcere
şi nu vreau, nu vreau, nu vreaau
din unghiul acesta mort
mai potrivită pare o evadare
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Ela -
2006-08-08 |
cred că ai putea renunţa la "liliachii" şi la "albastră". (chiar dacă ştii că eu folosesc culorile, aici nu ştiu de ce forţează expresia, devin un surplus, şi la aripi, şi la uitarea de sine, mai ales). şi cred că merge reformulat cumva "gîndul-timpan". destul de şocant acel "scuipe", într-o poezie care merge pe andante.
mi-a plăcut mult "şapte piei de origami".
|
| Thorkild -
2006-08-08 |
Ela, am făcut câteva modificări. Cred că sună mai bine. Gândul-timpan îmi place şi-l voi lăsa. Mulţumesc pentru sugestii!
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com