| |
|
| |
Sufletul meu în faţa ta e un copac mic,
E un bonsai pe care îl poti aprinde cu bricheta
Aprinde-l, aprinde-l, să lumineze în noaptea de cuarţ
Să se vadă până departe. Atât mai am din tot ce am fost
Acest arbore strivit într-o cutie. Nu îl părăsi, nu îl uita
Odinioară îl ţineai pe fereastră, şi el îţi lumina nopţile friguroase
Avea ochi mici, fosforescenţi, care te priveau în tăcere.
Bonsai, bonsai, sufletul meu te caută şi acum în cumplita depărtare
Cu micul far te caută pe ţărmul mării sau pe poteca de munte
Unde eşti? unde eşti? Eram arborele tău şi îţi ţineam de cald
Îţi povesteam amintiri din Ţara-Soarelui-Răsare,
Îţi scriam pe boabe de orez povestea mikadoului
Care-şi lăsa bonsaiul fetelor lui, zestre pentru trei sute de ani.
Sunt bonsaiul tău; nu îl arunca, nu îl uita pe fereastra părăsită,
El e atât de mic şi orice adiere de vânt îl pune în pericol
Mai bine lasă-l moştenire fetei tale
Sau pur şi simplu dă-i foc cu bricheta; măcar flacără, măcar mireasmă
Să-ţi rămână din mine. Apoi unge-te cu cenuşa lui, amestecată cu lacrimi
Bonsai, bonsai, sufletul meu plânge după tine.
|
|
|
|
|
|
Marina Nicolaev,
Am facut... de citadinul
la zece, o sută, o mie de megatone Marina Nicolaev,
Vă mulţumesc... de citadinul
la zece, o sută, o mie de megatone Ionuţ Caragea,
Aveţi dreptate,... de citadinul
la se aud cum lucrează electronii şi neutronii Anişoara Iordache,
Dacă citiţi... de citadinul
la se aud cum lucrează electronii şi neutronii Marina Nicolaev,
Acest text... de citadinul
la se aud cum lucrează electronii şi neutronii
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| alma -
2006-08-08 |
Remarc acest poem în faţa căruia nu ştiu dacă pot ridica mâinile a rugăciune sau a linişte.
Dar că nu mi se par potrivite cuvântul "brichetă" şi nici finalul cu "după tine".
|
| citadinul -
2006-08-08 |
alma,
Comentariile dumneavoastră mă onorează întotdeauna. Pot spune că atunci când am scris acest poem trăiam, simultan, o stare de rugaciune şi una de linişte. În legătură cu observaţiile făcute, este posibil ca substantivul "brichetă", aparţinător universului tehnic, să vă pară oarecum strident într-un inventar de nume aparţinătoare, să zic aşa, naturii "pure". Simt totuşi că acolo e locul lui şi nu l-aş schimba pentru nimic în lume. În ceea ce priveşte construcţia: "sufletul meu plânge după tine", cred că ea este, la limită, acceptabilă într-un limbaj mai colocvial. Mulţumesc pentru comentariu şi să auzim numai de bine, Mircea Florin Sandru
|
| alma -
2006-08-08 |
Tocmai pentru că este parcă prea tehnic... şi pare şi contextual, poate acesta să fie motivul pentru care nu doriţi să modificaţi.
Despre final - aş fi vrut să mă surprindă, nu printr-o expresie cunoscută... de exemplu, "plânge prin / spre / tine". Dar poate nu era cazul să se întâmple asta, în marea de linişte a poemului.
|
| aleksandar -
2006-08-08 |
Poemul mi-a placut mult cu exceptia ultimului vers care mi se pare in plus.
"Sau pur şi simplu dă-i foc cu bricheta; măcar flacără, măcar mireasmă
Să-ţi rămână din mine. Apoi unge-te cu cenuşa lui
amestecată cu lacrimi"
asa am vazut eu finalul. numai bine!
|
| citadinul -
2006-08-08 |
aleksandar,
Acel ultim vers se află acolo din motive de eufonie, de cantabilitate. Sonul final al poemului este mai fluid aşa. Varianta pe care mi-o propuneţi este prea abruptă. Va mulţumesc mult pentru comentariu şi promit să vă vizitez "la dumneavoastră acasă", adică pe pagina de pe hermeneia.com. mircea florin sandru
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com