alma - 2006-08-06

Şi iată că lucrurile sunt ca oamenii. Eu spun că mai degrabă "poate" decât "oricum". Sunt lucruri de gen masculin şi lucruri de gen feminin. Poate lucrurile sunt mai mult decât sunt oamenii. Mai mult decât o "ură infinită", mai mult decât o "iubire infinită". Interesant, dar, pentru mine personal, greu de citit cu majuscule si semne de punctuaţie.

francisc - 2006-08-06

ieri, intamplari din imediata realitate: vizita diavolului. azi, lucrul ne sta impotriva. noi le exploatam. ele sunt the birds -gata sa atace. e starea de nerealitate a lumii, presimtita permanent de poet. e si o fina ironie la apocalipsele noastre si la placerea cea de toate zilele.

citadinul - 2006-08-06

alma, comentariul dumneavoastră este concis şi deosebit de pertinent. Ati sesizat imediat că lucrurilor li se poate aplica o grilă asemănătoare celei dupa care există şi simte fiinţa umană. Am admirat următoarea judecată pe care o faceti: "Sunt lucruri de gen masculin şi lucruri de gen feminin. Poate lucrurile sunt mai mult decât sunt oamenii". În altă ordine de idei, ştim că o parte din poezia modernă si aproape integral cea postmoderna desfide orice punctuatie. Dar de aici şi până la a spune că lectura poeziei mele v-a fost dificilă pentru că versurile mele încep cu majusculă şi că respectă o brumă de punctuaţie e cale lunga. Vă aflaţi, cred, sub tirania "canonului" de pe poezie.ro şi riscaţi să nu vedeţi pădurea din cauza copacilor. Oricum, va mulţumesc mult pentru comentariu, Mircea Florin Sandru

citadinul - 2006-08-06

francisc, aţi spus în trei rânduri ceea ce un comentator/comentariu prolix ar fi spus în trei pagini. Aţi sintetizat în 46 de cuvinte (le-am numărat!) ceea ce poemul spune în 150. Asta zic şi eu intuiţie critică. Vă mulţumesc! Mircea Florin Sandru

alma - 2006-08-06

Stimate domnule Sandru, nu, nu mă aflu sub nici un canon. Primul şi singurul pe care l-am ascultat în acest sens este domnul Leoveanu, el mi-a sugerat, încă de acum vreo 20 de ani, de a scrie "liber, fără constrângerea majusculelor, a semnelor de punctuaţie". Dar: unele poezii trebuie constrânse, poate. Cum ar fi cea de aici. Eu doar am fost sinceră.

Ela - 2006-08-07

cred că a scrie despre ura încapsulată în obiecte - includ aici lucruri şi oameni - fără a transgresa spaţiul liricii şi al poesis-ului, fără a cădea în patimă şi sentimentalism, este dificil, iar aici poetul reuşeşte să transmită mesajul direct, să uzeze metafora doar pentru a sublima afectele şi a le face transmisibile în "gând secund" nu în impuls brut. unele îmblânziri sunt imposibile, dacă atingem "coaja cenuşie", va erupe ura. iar senzaţia că eşti înconjurat de o ură multiplicată la infinit - căci infinite sunt obiectele dimprejur - este de netrăit. şi aş adăuga: ele, obiectele, sunt interioare. de aici imposibila fugă, apărare, luptă. să căutăm obicetele cu scoarţă sidefie, în miezul cărora se naşte perpetuu iubirea? nici aceasta nu ar fi o soluţie viabilă, decât pentru un timp prea scurt. şi atunci? poate că aş vrea să văd următorul poem, despre iubirea obiectelor. pentru a întregi lumea dinăuntru, dinafară.

vladimir - 2006-08-07

Respect si detest, din ratiuni diferite, orice demers care se fundamenteaza pe caracteristicile lui "poate"... nota de slabiciune omeneasca si mai ales recunoasterea incapacitatii fiintei umane de a emite judecati cu valoare de "adevar absolut" (discutie lunga treaba aceasta cu adevarul de aceea am preferat ghilimelele) ofera calea spre o lirica a fragilului, cu posibilitati de expresie mai ales la nivel de traire decat de idee (am eu convingerea ca omul "se intristeaza" si "se veseleste" mai profund prosternandu-se decat folosindu-si mintea pentru joc)... detest insa acest "poate" ca pretext pentru construirea unei logici gaunoase prin care sa justificam faptul de a ne refuza sensul fiintarii prin recurs la un viitor asezat sub semnul indeterminatului. Cred ca autorul a fost nehotarat din punctul de vedere al strategiei poetice pentru ca insiruirea unor momente care se vor puncte obligatorii de trecere pentru experienta individului mi se pare prea extinsa, in masura in care este lesne de constientizat ca o descriere exhaustiva nu poate fi realizata din ratiuni ce tin inclusiv de revendicarea omului de la culturi diferite... deh, tentatia universalului. Nu ma mira insa scindarea, tipica gandirii europene, intre individ si natura respectiv perceperea acesteia din urma intr-o maniera nefasta... intotdeauna am fost obsedati sa ne despartim de natura fie si simbolic prin garduri, ziduri etc imprejmuindu-ne doar de obiecte moarte (lemnul patului, piatra de la intrare etc)... ideea insa are ceva copilaresc in ea in masura in care temerile fiintei umane au mai intotdeauna ca temei ignoranta si teama de cunoastere, frica de comuniune, nevoia de a ne delimita in clasica si prafuita schema obiect-subiect.

citadinul - 2006-08-07

Ela, Textul dumneavoastră este cele mai bun (nu neapărat favorabil) comentariu facut vreodată unui poem postat de mine pe un site literar. Ideeea, parţial acceptată, că un poet este dublat totdeauna de un foarte bun critic de poezie se adevereşte în cazul dvs. Aţi intuit exact sensurile subliminale ale poemului şi vă sunt recunoscător pentru decodarea foarte fină a "ţesăturii" mele lirice. Vă mulţumesc!

citadinul - 2006-08-07

actaeon, Comentariul dumnevoastră trădează, încă din pornire, un soi de iritare pe care nu cred că-l merit. Spuneţi că detestaţi construcţiile poetice dubitative (acel "poate" vă face să luaţi foc) şi sunteţi adeptul unor versuri sentenţioase, apodictice, care să nu trădeze teama insului faţă de universul înconjurător. E dreptul dumneavoastră să fiţi cavalerul fără frică şi fără prihană, cum, la fel, e dreptul meu să cred că obiectele exercită asupra mea o agresiune ocultă. În orice caz, aveţi stofă de critic, argumentaţia are o logică aparent imbatabilă, sunteţi un scriitor cultivat, drept pentru care imi scot pălăria. Să auzim numai de bine, Mircea Florin Sandru

vladimir - 2006-08-07

Mircea imi pare rau ca s-a inteles drept iritare ceea ce s-a vrut a fi o simpla constatare a dimensiunii duale in care poate fi perceput "poate"... imi asum insa vina de a nu fi stiut sa fiu mai explicit. Multumesc pentru cuvintele dumitale dar imi stiu locul si imi place sa cred ca nu sunt in pericolul de a ma rataci dincolo de pozitia de om care scrie poezie din placere si lasa uneori opinii cu privire la creatiile altora, fara pretentii de critica literara in adevaratul ei sens.