| |
|
| |
am timp un cutremur de azi să m-aline
cu ziduri de piele căzută ce-acum e
pe colţuri de limfă uscată mai bine
decât e mortarul sub pietre de lume
ce dusă în cuiburi cu marginea ţine
de oasele mele ierbare precum e
sarutul de măduvă prinsă-ntre fine
ştergare de troscot cu firele sume
de ceruri verzui şi din care venin e
curs iar printre stele ajunse legume
căzute demult peste gropile pline
cu găuri mari negre dresate anume
să prindă secunda la urmă ce vine
drept ultim cutremur al cărnii din mine
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com