| |
|
| |
dimineţile îmbătrânesc încet azi
trecând prin cutele fustelor
din mulţimea adunată la semafoarele
cu ochi verzi, bulbucaţi, animalici
peisajul industrial încă
mutilând faţa aspră a oraşului
altfel sufocant de frumos
în prezenţa păsărilor migratoare
după-amiezile blânde par strangulate de
neputinţa unui bătrân de a ajunge
la pâinea promisă de brutarul din colţ
simt liniştea ameţitoare a morţii
aşteptându-l nepăsătoare aşa cum
hrăneşte porumbeii cu firmituri
îmi aplec trupul sleit de aşteptare
peste inima bolnavă a bulevardelor
şi sufletul lunetă amplifică lent
senzaţia răcoritoare a unui plonjon în abis
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| aleksandar -
2006-07-29 |
un poem deconectat in care ai surprins foarte bine plonjonul in abis care mie personal mi s-a parut static si neutru, ca un trup suspendat deasupra unei prapastii. prima si ultima strofa sunt foarte bune. restul poemului nu-mi transmite prea mult decat starea de sufocare in diferite ipostaze.
|
| aleksandar -
2006-07-29 |
am uitat ceva, nu-mi place "trupul sleit de asteptare" si parca am mai citit ceva de genul asta
numai bine !
|
| Thorkild -
2006-07-29 |
Mulţumesc Aleksandar! De altfel aşa am intenţionat să fie: un poem deconectare de la senzaţia de sufocare care ne macină ca fiinţe citadine. Mai treci!
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com