Florin Hulubei -- dintr-un autobuz, arşiţa -- poezie

căldura îngenunche arborii tumefiaţi
pupilele animalului însetat zvâcnesc în
tăcerea mumificantă a amiezii
străzile se umflă ca tâmplele cerşetorului
cu ochi injectaţi, „ain’t nothing wrong with him
he just got high” mă avertizează muncitorul negru
cu dinţii mai albi decât peretele proaspăt vopsit

transpiraţia şoferului încă miroase a votcă
plăcut mod de a te simţi în formă la o oră de vârf
zâmbetul copilului, „dar poftiţi doamnă, e loc aici
e nesimţiţi tinerii ăştia din ziua de azi
nici nu mai ştie ce e politeţea „
celularul negru aruncând sunete bizare în aerul plastifiat
„da mă, la ora patru la poştă da’ nu uita să dai un bip
adu-mi şi cd-u' ăla cu DJ Shaman şi vezi,
nu uita să intri pe mess pe la 2 că dai de belea"

peisajul s-a lipit de geamurile murdare
blocurile se alungesc într-un zâmbet nefiresc, dar reconfortant
pietonii curg ca o lavă prin vanele unui uriaş furnal
în liniştea aspră, îmbibată de icnete şi înjurături înfundate
îmi aud inima ca o roată scrâşnind pe asfalt

„nu, nu coborî înainte de a mai privi o dată blândeţea din ochii
acestor fiare încleştate cu mâinile de oţelul barelor
tinereţea lor sfâşiată nu poate decât să te calmeze
broboanele de sudoare înţepător de prezente sunt
felul lor de a fi în fiecare săptămână plină
bărbile nerase îndemnând la revoltă adăpostesc dinţii
învăţaţi a muşca din carnea crudă a vieţii
o isterie controlată le face oricum traiul mult mai uşor”

capăt de linie
dincolo, orizontul îşi aşteaptă sângerarea
lumina căzând pe feţele obosite dizolvă durerea
trupul mi-e un autobuz în care port toate clipele
ce odinioară păreau compromise
visele îmbâcsite şi ofilite
învelindu-mi corpul într-o aură slabă, verzuie
şi ei cântărindu-mi privirea cu ochii blajini
injectaţi şi absenţi