| |
|
| |
aud cum cineva se apropie
īşi īnfige unghia īn tīmpla mea dreaptă
pīnă se scurge de acolo memoria mea dreaptă
apoi se prăbuşeşte la pămīnt
cu treisprezece trupuri grele
ce suferinţă ciudată īmi zic şi trăiesc
mai departe cu jumătate de amintiri moarte
fără să ştiu
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| vladimir -
2006-07-26 |
trei... spre zece... intotdeauna m-a fascinat aceasta formulare in care perfectiunea tinde spre perfectiune, oricat de paradoxal ar suna si oricat ne-am chinui sa nu intelegem grade ale perfectului.
Cred ca poezia si-a atins scopul... autoarea a creat o imagine puternica si s-a oprit fara a risca o cadere in explicativ sau mai rau, in penibil.
As fi zis "emisfera mea dreaptă".
|
| Profetul -
2006-07-26 |
chestia asta imi aduce aminte ca saptamina viitoare pe SciFi dau astia la EUREKA o chestie din asta cu furatul memoriei. interesanta ideea si nu mai putin reusit textul. observ ca Imparateasa se maturizeaza in scris
|
| Imparateasa -
2006-08-04 |
Vladimir si Virgil, feedback-ul vostru imi e de folos fiindca incerc trecerea la poeme mai concentrate, deocamdata nu stapanesc acest lucru bine, sper sa nu-mi mai tremure mainile in viitor.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com