Mihuţ Dan -- cantos -- poezie

cleiul în dar şi unsul în sus al stâlpilor de piatră de fontă
până la buza desprinsă de jocurile împotriva mugurilor inutili
de pe călcâiul întrezărit al ghildei cu vergele cilindrice
apoi te laşi să ţeşi coconul să trepidezi vag sub reflectoare
în cuşca adâncă a fiarei care-şi adăstează pe labe conştiinţa
în colivia unde pasărea coboară pe frânghie prin cântul ei
spânzurat de cerul cel mai de sus cel mai credibil şi sec

cumetria lui confucius nu ţi-a făcut mare bine nici tertulian
te-ai ales doar cu o pălărie de paie şi genunchii juliţi o zi cu
dungi trei rânduri de departe scrise în provensală cu roşu
ratezi treptele imediat ce se usucă de clei şi nu se mai văd
risipeşti terasele înalte din japonia în culturi eboşate şi
mignone de gheişe cu pene pe fese şi chimonouri leneşe
deşi mediterana e mult mai caldă cu tine mai smochinită
cu reverele tale întărite de-atâtea ori când tragi de ele ferm

viaţa asta a tot alunecat prin cizme cu prieteni trimişi flasc
prin lire sterline sau prin tot felul de limbi şi şpalturi toarse
tânăr cu flanela pe umăr numărând femeile rămase parisului
şi umbrele care răsăreau pe sena şi golul acerb volubil
al ceţurilor americane vălătucite prin mizeria şi lumpenul artei

gravura searbădă de pe pânza obscură atârnând din pereţii
albi cu tot cu trupul păianjenilor de la intrarea în acel an
910 şi hilda îmbrăcată în tercot sau jerseu sub amintirea sintetică
sub cuvintele scurte ale acelei iubiri trecute prin acelaşi salon
topit în oase iluzii şi luni azilante ale încă frumoasei italii
dar cumplit celor care fluieră la încheieturile veşnice ale zilelor