Adina Batîr -- dar nu vine niciodată -- poezie

alma - 2006-07-10

Alternanţa de timpuri verbale, partea cu dihorul, cu gânditul, cu mătuşa... nu fac chiar bine textului. Ce mai rămâne:

"senzaţia că a rămas ceva neterminat
şi eu mă legăn în copaci
privesc în jos mi se face rău

când lucrurile încep să se aşeze lent".

Ela - 2006-07-11

e o poezie care nu mai intră în stilul adinei batîr decât print trecerea bruscă dintr-un registru în altul, din concret în fantastic, aşa cum ne-a obişnuit în ultimele luni. dar, aici concretul este totuşi prea narat, cumva relatat prozaic, ies câteva versuri din poetic, iar unele chiar surprind: "stau toată ziua în curte şi număr găini", "şi lea supt oasele"... nu ştiu, aici se rupe ceva în poezie. redai bine scena, e chiar ca-ntr-un teatru grotesc, dar nu are vibraţia poesisului. niic măcar al celui postmodernist sau douămiizecist. se pierde mult din forţa spirituală prin care îţi construiai poezia, mesajul, imaginea, starea. cred că descriptivismul nu te prinde. da, "senzaţia că a rămas ceva neterminat", cam aşa simt şi eu aici. e ca şi cum ar fi încă de sculptat, de finisat, de continuat. voi vedea mai departe.

Imparateasa - 2006-07-11

eram sigura ca nu o sa placa acest text, in fond e vorba despre cat de mult se tolereaza migrarea catre un nou tip de discurs. Ela, eu spun ca e poezie postmodernista. nici nu cred ca iese din tipare.