Pierdut Pen Name

Login

Pierdut Parola

Inscriere

 
   
 

poezie

operaţia dostoiewsky

de Mihuţ Dan (hecatonhir)
autor hermeneia





ca o decapitare
după mirosul înţepător se încheagă imaginea
înmoaie puţin degetul în pânza
cortexului şi pune pe limbă
se spune că are gust de coriandru
imediat după ce ai crăpat fontanela

fragmentul naturalist
cu descrierea animalului utopic
până când vomiţi

loveşti încet craniul cu genunchiul
se cutremură gelatina şi gândul că la această mână
de var se reduce tot
te face să adormi
întins într-un tunel prin care ţi se aplică
şocuri electrice

se scurg stările de conştiină
dispar după nodulii albi intră
în gâtul setos al raţiunilor ca într-un expozeu

*

odată locuia într-o pădure o vulpe foarte şireată
iepurii păsările şi celelalte animale o luau la fugă când
ea ieşea la vânătoare

era pe afet trebuia să ajungă
dacă roţile s-au împotmolit
s-ar vedea pe marginea drumului mâncând
din pământ din omul ăsta îngheţat
stimate domnule creier

*

a tras de cele două părţi ale calotei
şi-a râs






2006-07-08
237


hecatonhir

Cele mai noi texte publicate

hidraulia - hecatonhir- (poezie)
(oraţie) - hecatonhir- (poezie)
cimitir organic - hecatonhir- (poezie)
craii de hanul vechi - hecatonhir- (poezie)
gramaton - hecatonhir- (experiment)
ziua iguanei - hecatonhir- (poezie)
womanized female - hecatonhir- (poezie)
diurnă - hecatonhir- (poezie)
sculptură - hecatonhir- (poezie)
m.a.s.h. - hecatonhir- (poezie)


Cele mai noi comentarii

foloseşti o noţiune... de hecatonhir
la boierismul sau nazismul literar

virgil, chiar îmi... de hecatonhir
la hidraulia

virgil, cred că... de hecatonhir
la hidraulia

virgil, nu vreau... de hecatonhir
la hidraulia

aranca, sunt bucuros... de hecatonhir
la hidraulia

 
  comentariile se pot face numai după ce vă logaţi

  comentarii la acest text


Ela - 2006-07-08    
grotescul dincolo de limta comprehensiunii, şocul, nu neapărat electric, ci al scurtcircuitării din sine, imaginile, gândurile, afectele se fragmentează, rămân insule de delir, e mai bine acolo în halucinogramă, unde nimic nu angoasează, unde totul este închis ca-ntr-un craniu. doar spaima că o făptură vicleană poate desprinde cele două jumătăţi, lăsând loc lumii, ca pe o scenă, să intre cu toate hohotele ei, inundă viu. disrupţii, contraste, discordanţe, dizarmonii, disjuncţii, Bion ar spune fragmentări şi atac la legături, legături rupte. ai mizat mult pe asta, a reuşit. foarte bună a doua parte a poeziei - ultimele 3 strofe.
pentru prima parte am anumite precizări: dostoievski în titlu (Fiodor Mihailovici Dostoievski ), sau ai scris intenţionat aşa, cu w şi cu y?
e bine să nu începi o poezie cu expresia "ca o (decapitare)". de preferat înmoaie decât moaie. dacă ai scris "şi gustă" şi mai repeta "are gust de". evită "toate_te", iar în versul "era pe afet era trebuia să ajungă" - cred că trebuie renunţat la al doilea "era".
oricum, ai redat foarte bine o realitate interioară atinsă de schizofrenie. lobotomia şi electroşocul erau la modă într-o vreme. uneori se mai aplică şi azi, mult prea experimental şi inuman.
felicitări.

hecatonhir - 2006-07-11    
ela, am ţinut cont în mare parte de sugestiile tale. dostoievski este grafia acceptată în limba română, dar eu am ales alta. las aşa comparaţia de început. mi se pare că are rolul ei justificat. cred că ai disecat suficient viscerele textului. mulţumesc mult.