O cupolă de sticlă, o cupolă de piatră,
Un geam verde sau albăstriu, ca muzica,
Un vitraliu. Un gol, o treaptă, un gol, o treaptă,
Un salt în abis, în spectrul îndepărtat
Unde totul e fără densitate şi sens
Şi fără durere. Nemărginire şi umbră,
Uitare de sine, linişte, somn
Ca un scufundător într-o mare ireală,
Ca un paraşutist orbitor
Pe meningele unei sfere.
Paşi pe acoperişul fierbinte,
Paşi pe cupole de sticlă, de piatră,
Aripi în închipuire vâslind
Şi jos, departe, în risipire, oraşul.
O amiază a vieţii mele,
O amiază subţire ca pieliţa de argint a ochiului meu,
Ca degetele organistului, tremurătoare, pe clape.
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com