| |
|
| |
cel mai mult īmi place să umblu prin cămin īn şlapi
cu mānecile lungi să urc de la un etaj la altul
mă īntālnesc din greşeală cu erhan
nu ne-am vorbit niciodată īl privesc
īmi răspunde cu distanţă şi precizie
ca o tăietură fină de carne
strivesc cu degetul nişte omizi
īnghit putreziciunile seamănă cu tata
cānd l-am văzut prima oară cu adevărat
era noiembrie sau naiba ştie august
dar ce ne facem cānd vine iarna erhan
o să ne intre zăpadă īn gāt o să ne crească
de acolo alte flori
o să ne intre zăpadă īn gāt
şi sufletul meu se va chirci
tot mai frumos
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Aranca -
2006-06-26 |
aceeasi senzatie o aveam si eu fata de un coleg arab care privea undeva, dincolo de mine, prin sticla, fara sa schiteze vreun salut ca exist linga el in banca...
"nu ne-am vorbit niciodată īl privesc
īmi răspunde cu distanţă şi precizie
ca o tăietură fină de carne"
deosebita mi se pare ultima parte, acest cadru suprarealist in care proiectezi sufletul tau de zapada, fragil de femeie...
"dar ce ne facem cānd vine iarna erhan
o să ne intre zăpadă īn gāt o să ne crească
de acolo alte flori
o să ne intre zăpadă īn gāt
şi sufletul meu se va chirci
tot mai frumos"
cred ca este cea mai frumoasa poezie a ta, Adina draga.
|
| Sapphire -
2006-06-27 |
Adina pipăie mereu realitatea şi īmi dă senzaţia că simte mai mult īn oricine şi īn orice decāt noi īn general. Am de multe ori impresia că planurile se amestecă şi se īntrepătrund ca acuarelele īn poezia ei, totul devine pānă la urmă mijloc de expresie a sufletului poetei. Bun poem, Adina.
|
| Imparateasa -
2006-06-27 |
Anca, ma bucur ca iti place. Dincolo de privire sunt cuvintele nerostite si intelese. Multumesc, te mai astept.
Bianca, multumesc pentru gandurile frumoase. Amestec planurile inadins pentru ca mai apoi sa ating un punct unic. Inca mai lucrez la acest aspect, sunt curioasa ce va iesi.
|
| Ela -
2006-06-28 |
Mizezi pe imagine şi stare, sau mai bine zis pe cele două componente esenţiale ale pulsiunilor: reprezentare şi afect. Fiind vorba despre sublimare īn poesis, reuşeşti să treci de personal, prin dialogul cu celălalt (cititorul) şi prin implantarea unui personaj care poate deveni orice: imago, cheie, trecere, tată, animus. Iar urātul nu este prezent decāt pentru a-l metamorfoza. Putreziciune, omizi, "chirci tot mai frumos", "naiba ştie". Īntrepătrunzi planuri, imagini, personaje, senzaţii, sinestezic cumva, īncercānd să atingi un punct de convergenţă. Corpul-cadrul-materia nu sunt prezente decāt pentru a fi transgresate, pentru a ieşi din după ce ai fost īn. Deosebit realizată, compoziţie aproape fără fisură. Fiindcă aş fi renunţat la "dar ce ne facem" sau l-aş fi exprimat altfel. Acum, depinde pe ce ton īl citim, desigur. Oricum, acela ar fi singurul punct īn care aş modifica ceva, īn rest... scrii... "tot mai frumos" Adina.
|
| Imparateasa -
2006-06-28 |
Ela, foarte bine ai observat depasirea a ceea ce este personal prin trecerea intr-un alt ritm interior. iti multumesc pentru desprinderea esentialului din viata.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com