| |
|
| |
ţine-mi tu linia de sus a obiectelor din care
nu se mai mulge decât un lapte prea subţire şi tern
ţâţele astea capilare se descheie încet
în faţa şuruburilor care strâng încet dezastrul
din ceea ce tu rupi cu reaua mână
lângă cea bună a celorlalţi
nu vezi cum pe deasupra acoperişurilor se zăreşte
burta unei clipe metalice care a înlocuit
o parte din cer sau
solitudinea unsă cu trivialitate ca un gest
după care se înşiră
toate acele corpuri cereşti cu tichia înnodată
sub bărbie
ne vom strecura pe sub crengile obiectelor
ca felinele în cautare de hrană
călcând pe perne moi şi pe mecanismul
care reglează pulsul şi masticaţia timpului
din stomacul nostru spre sfârşitul zilei
când se aprind felinare obeze prin noi
lupta ce începe e ca o armă îndreptată în sus
arborescentă cădere după ce trage aerul după ea
şi zăpada care cade nu mai e pentru lucruri
acoperă încet tot
cu vene de pradă
ce e dincolo de palmă te devoră încet
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Sapphire -
2006-06-25 |
Dan Mihuţ are de obicei nu numai ştiinţa de a crea atmosferă, dar şi capacitatea de a prinde extremele în universul aceleiaşi priviri. E ceva apocaliptic în poezia ta, şi o singură cheie care se cere a rămâne ascunsă: " acoperă încet tu / visele cu vene de pradă / ce e dincolo de palma lor te devoră încet". Felicitări, încă o poezie la care eu nu găsesc cusur.
|
| hecatonhir -
2006-06-27 |
da, bianca. falsă apocalipsă. cheia rămâne ascunsă, dar la îndemână. mulţumesc!
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com