| |
|
| |
cāt de uşor īnşală cuvintele
īn dansul lor
priveşti mereu cu ochiul strāmb
nu poţi vedea albul
nu poţi cānta o singură partitură
īntre mine şi tine
alegi să vezi doar iluzia de a fi
sārma aceea pe care calc
fără să ştiu
īn ce spini voi pica
atunci cānd nimic nu va fi aşternut
să īmi atenueze durerea
nu mai am demult nevoie de anestezie
simt pānă la nefiind
această injustă biciuire cu vorbe
fiindcă e un tigru mereu
rostogolit prin cercuri de foc
şi niciun clovn nu mai rāde
la ultima reprezentaţie
acum īţi las jumătate din firul
care mă īnălţa spre dragoste
şi plec īn staccato pentru o iluzie
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| alma -
2006-06-24 |
Bun regăsit, Ela!
Frumos poem. Mai ales finalul, īmi reaminteşte cum cele mai multe sunt iluzii. Nevroze. Amintiri. Griuri şi praguri. Şi e o alegere.
Cred că verbul "amortizeze" e prea dur, īn context.
|
| francisc -
2006-06-24 |
bine ai revenit! remarcasem si eu acest poem. la buna recitire
|
| Ela -
2006-06-24 |
Alma, muţumesc. Īntr-o modestă compoziţie, doresc să fiu autentică īn ce scriu. Da, ai perfectă dreptate, e disonant acolo, voi schimba. Abia acum īmi dau seama. :)
Francisc, īnseamnă mult că l-ai remarcat.
|
|
|