Vladimir Negru -- o mie -- poezie

francisc - 2006-01-07

chei de lectură ( iubirea ca pradă)

a. preliminarii: propoziţia este o reprezentare a realităţii. lumea este totalitatea faptelor. faptele sunt dincolo de cuvinte. ce rămâne după noi, cei care (ne) iubim? nimicul. nimicul este o parte a iubirii care ne caută marginile....
sfat: să îndrăznim să ne simţim liberi; suntem oricum, condamnaţi

b. comentariu :
strofa 1: suntem ca o mare care izbeşte neîncetat, ieşindu-şi din matcă: o mie de braţe (adică puzderie de nevoi şi lupte întru saţietatea niciodată absolută). spada (războiul, diferenţa şi transgresarea ei) se opune orizontalităţii, fericirii/iubirii/ataraxiei/etc., în sens abolut necesar (la prima vedere); tot ce-i frumos se obţine şi se apără, cu de la sine putere
strofa 2: un straniu interludiu este această viaţă, o neinteleasă plăcută/amară iluzie ne păstrează, prin macerarea sensurilor, cuvintelor,(sub limbă) în luptă, în gândul victoriei; de la etajul 10, căderea e spectaculoasă, unsă cu miere
strofa 3: cuvântul dezbracă sufletul, îl eliberează, caută ochiul (cunoasterea, acel dincolo vesnic de necuprins. se inchid ochii, sufletul e smuls, lepădat, dezvelit pana la riscul disolutiei/amaraciunii/etc. lupta se repeta, la un alt nivel, alte batalii, alte victorii, ciclul se reia si, de aici, senzatia frigului si a vanarii de vant; paradox: cauti, afli, nimic nu mai e sesizabil, definitiv, nici macar cautarea
strofa 4. atingerea/eliberarea de trup/iesirea din cerc; totul merge de la sine (se dau singure); culegerea roadelor cu maini frumoase de inger, imatariale, desfacute de carne
strofa 5: dualitate: sesizarea (normala acum) repetitiilor de orice natura din orice regn (aproape), o simplitate care transcende dezordinea, efemerul, incalcirea limbilor si a bratelor; o impartasire purificata care recupereaza insa desfatarea, corporalitatea, ca parte a Totului.

vladimir - 2006-01-08

Francisc sunt placut impresionat de faptul ca ai consumat timp pretios pentru a incerca sa "dezvelesti" drumul pe care am ajuns sa scriu acest poem... vreau sa spun ca textul este rezultatul unor experiente care acum au gasit clipa propice pentru a se coagula... psihologic vorbind, atunci cand ajungi intr-o situatie nefasta incerci sa refaci drumul inapoi pana la ultimul nod de echilibru. E vorba in final de o cale de salvare a sufletului prin estetic... sau cel putin incercarea de a face acest lucru in lumea unde nedesavarsirea este singura esenta de neclintit.
Recitind textul nu pot sa nu vad influenta catrenelor lui Omar Khayam... sper insa sa fi depasit nivelul unei simple desfasurari de simboluri caracteristice altora.
Multumesc pentru talmacirea ta.